Amadou Diouma Niang
Asociaţia Cultura Păcii
Tata, director general al poştei şi telecomunicaţiilor congoleze, mama. femeie de afaceri. Nimic nu ar fi prevestit că Aime Wenamio va fi un viitor azilant în România. Originar din Republica Congo, Aime a petrecut peste 16 ani în România, o ţară pe care o consideră ca a doua patrie. Venit pentru prima oară în România ca student, soarta a făcut să se reîntoarcă în ţară, unde se va stabili definitiv.
În general africanii francofoni cu funcţii înalte îşi trimit copiii la studii în Franţa. De ce părinţii tăi au ales România ?
Întâmplarea a făcut să ajung în România. E adevărat că ar fi fost în Franţa o opţiune. Dar am avut o rudă care a venit în România.
Mi-ai spus că ai venit în România ca să faci a doua facultate. Ce facultate ai absolvit acasă?
Ambele facultăţi sunt în domeniul economic. În Congo am absolvit Finanţe şi aici am făcut Management şi Comerţ în cadrul Turismului. Sunt două facultăţi care tratează acelaşi lucru.
După absolvire te-ai întors acasă.
Da, a fost o perioadă scurtă. Pentru că la întoarcere au fost şi probleme politice în Congo. Atunci am plecat de acasă şi întâmplarea a făcut să ajung din nou în România. Când am sosit în ţară a trebuit să cer protecţie. Am solicitat azilul având în vedere că situaţia se preta şi am aplicat pentru a obţine statutul de refugiat.
Din postura de student liber câteva luni în urmă, ai ajuns să ceri protecţia umanitară. A fost o perioadă foarte grea pentru tine.
Este adevărat. Nu a fost o situaţie uşoară. Mai ales că proveneam dintr-o familie cu o anumită situaţie socială. Nu mi-a fost uşor să mă trezesc într-o zi în aşa o situaţie.
Cât timp a durat până să obţii acest statut?
Este o situaţie destul de delicată în sensul în care, în cazul meu, procedura a durat mai mult de 5 ani. Pentru că atunci când am aplicat prima dată nu am avut nişte documente care ar fi putut justifica poziţia sau statutul meu de acasă. Adică funcţia pe care tatăl meu o ocupase. Şi neavând toate dovezile ca să pot convinge ofiţerul de interviu, m-am trezit că dosarul meu a fost respins prima dată. A trebuit să trăiesc într-o perioadă în ilegalitate, aproape 5 ani de zile, până când am reuşit să strâng toate dovezile necesare, revistele de acasă, unde erau într-adevăr articole care vorbeau de tatăl meu. Având elementele noi, după 5 ani am depus o nouă cerere şi am reuşit să obţin o hotărâre judecătorească favorabilă cererii mele.
Deci timp de 5 ani ai trăit în ilegalitate, în spaima că poţi fi arestat oricând. Astăzi ce înseamnă România pentru tine?
Astăzi România înseamnă foarte mult pentru mine. Pot să spun că România a făcut foarte mult pentru mine, în sensul că autorităţile mi-au acordat statutul de refugiat. Această oportunitate mi-a dat mai mult curaj să lupt ca să mă integrez în societatea românească. România m-a ajutat enorm. De aceea zic că e a doua patrie.
Ne cunoaştem de mult şi ştiu că ai început cu munca de jos. Astăzi putem să zicem că eşti un om integrat cu o poziţie de invidiat în domeniul asigurărilor. Ne poţi explica prin ce proces ai trecut?
E adevărat că azi am găsit un loc de muncă stabil şi trăiesc în condiţii decente. Nu a fost un lucru uşor de la început. Am trecut prin multe momente dificile şi foarte grele. Am lucrat la negru. Am lucrat şi în construcţii. Am săpat şi şanţuri, o muncă fizică, ca să am bani de pâine. Nu a fost uşor deloc dacă mă gândesc la originile mele şi la situaţia socială şi economică pe care am avut-o la mine acasă. Încerc să nu mă mai gândesc la această perioadă a vieţii mele pentru că e bine să mergem înainte. E adevărat că trecutul ne ajută să evităm să mai facem anumite greşeli, dar mă fac să fiu fericit decât cele trecute. Dar, încă o dată, nu a fost o perioadă uşoară pentru mine şi trecând prin toate etapele acestea am ajuns, cum ai spus, să lucrez în domeniul asigurărilor. Azi pot să spun că încerc să îmi las şi eu amprenta în acest domeniu.
Activezi în acest domeniu de aproape 6 ani. Anul trecut mi-ai povestit că la un moment dat directorul tău ţi-a propus să te numească şef la o nouă agenţie. De ce ai refuzat oferta?
Aici în România, trebuie să recunoaştem, poate că acum lucrurile s-au schimbat, însă până nu demult exista frica de străini. Era foarte greu să găseşti un alb care ar fi deschis să angajeze un străin. Mai ales un negru. În domeniul asigurărilor sunt momente sau perioade în care avem vânzări foarte mari. Şi dacă nu depui banii în aceeaşi zi, pentru că sunt situaţii în care dacă ai vândut după-masă şi nu mai ai posibilitatea să depui banii la casierie, trebuie să ai grijă de banii respectivi până a doua zi. Aici contează foarte mult şi caracterul omului. Pentru că sunt oameni care nu sunt obişnuiţi să aibă la ei o sumă importantă de bani. În cazul meu faptul că umblam cu mulţi bani n-a avut un efect foarte mare asupra mea. Domnul director a avut încredere şi m-a angajat. Şi colegii mei m-au ajutat foarte mult. Au fost şi situaţii de genul următor: unii clienţi care veneau la sucursală să încheie o asigurare, când vedeau că sunt negru spuneau: „Da dar eu vreau asigurare”. Eu le ziceam „da, luaţi loc”. Pentru ei era o surpriză, ceva neaşteptat. Pentru că sucursala unde am lucrat a avut o politică de a se extinde şi pentru că domnul director se uită la potenţial, am înţeles cu surprindere că şi eu făceam parte dintre cei care aveau potenţial pentru a conduce un departament sau o agenţie. Dar când am avut această oportunitate de a conduce o sucursală, nu m-a atras prea tare pentru că în funcţia mea de inspector, aveam un venit care îmi permitea să trăiesc decent. Aşa că nu prea am fost atras de funcţii.
Ziceai că în trecut exista frica de străini, mai ales de negri. În ziua de astăzi mai simţi această frică, te simţi discriminat, mai simţi această animozitate?
Eu personal nu pot să spun asta. În trecut, când am fost la sucursală, făceam parte dintr-un colectiv de peste 60 de persoane. Au fost oameni pro şi contra. Am avut colegi care m-au apreciat foarte mult, pentru că am avut rezultate bune. Dar am avut şi colegi care considerau că venisem să le iau locul de muncă, că nu aveam ce căuta acolo. Eu le consider minore pentru că nu le-am dat importanţă. Animozitate nu pot spune pentru că noi suntem o echipă sudată, o familie. Unde lucrez, ne ajutăm reciproc şi avem o complicitate între noi şi aproape că nu se simte diferenţa de rasă. Dar în societatea românească, în viaţa de zi cu zi se întâmplă să se uite oamenii ciudat la tine, dar nu aşa cum a fost acum câţiva ani. Pentru că mulţi au început să aprecieze competenţa. Dacă eşti arab sau negru, dacă îţi ştii meseria ta şi îţi vezi de treabă, poţi obţine apreciere şi promovare.
Acum doi ani te-ai căsătorit cu o româncă. Cum te înţelegi cu soacra?
Mă înţeleg foarte bine cu soacra mea. Bineînţeles că există şi momente cu nemulţumiri de o parte sau alta dar nu sunt probleme majore. Sunt binecuvântat, un om fără probleme.
Ce mâncaţi acasă? Bucătărie românească, congoleză sau mixtă, şi cine găteşte?
Când vorbim de gătit, ne descurcăm cu toţii. Sunt momente în care eu gătesc şi altele când ea găteşte. Şi soţia mea a învăţat câte ceva din preparatele noastre. Şi soacra mea mai face din când în când, folosind ingrediente, adaptat. Nu prea sunt probleme pentru că aproape toate alimentele, ingredientele folosite le găsim şi noi aici. Mai degrabă diferă felul de a găti. Orezul de exemplu, la noi în Congo, iese altfel.
Să înţeleg că Aime este un om fericit care s-a ancorat definitiv în România?
În primul rând caut să fiu fericit cu Dumnezeu. Pentru că dacă Dumnezeu îmi dă pace, acesta este primul pas. Bucurie, un loc de muncă stabil – acestea sunt elemente care vin să completeze. Pot să spun că resimt fericirea asta cu cei din jur, că sunt un om fericit în România.