Mbela Nzuzi
Președinte
Organizația Femeilor Refugiate în România
Analia a început să cânte de la primele amintiri ale vieţii sale. Mama ei a fost esenţială în viaţa ei muzicală pentru că a încurajat-o şi a ajutat-o chiar de foarte mică. A trecut prin coruri de copii, apoi de adolescenţi, a mers la şcoala de muzică, la conservator unde a obţinut prima ei diplomă, de educatoare de muzică, iar studiile superioare le-a realizat în Boston la „Longy School of Music”. Fiind in SUA, dorul de casă, de Argentina a condus-o pe Analia pe un drum neaşteptat în viaţa ei muzicală, către folclorul latinoamerican. Deja în al treilea an de facultate, Analia ştia că nu va mai urma cariera în canto clasic, ci în muzica folclorică latinoamericană. Tot în SUA a apărut un alt drum neaşteptat pentru Analia: apreciatul violoncelist român, Răzvan Suma, motiv pentru care a ajuns în România. Analia Selis a reprezentat Argentina la Festivalul Cerbul de Aur 2004 şi a reuşit să se claseze pe locul 3. După festival, Analia a fost contactată de casa de discuri „Media Pro Music” cu care a lansat două albumuri „Aqui hoy” şi „Aqui manana”. Ulterior a semnat cu „Cat Music”, cu care a lansat cel de al treilea album „Suenos.Vise”. În anul 2010 a lansat primul ei album de Crăciun şi primul ei album scris în limba română „Cântece de Crăciun pentru cei mici şi cei mari”. Muzica ei a fost însă modificată puţin, readaptată pentru România, cu un sunet mai comercial şi mai bogat. Astfel, cu proiectul „LatinoAmerica”, lansat în aprilie 2009, Analia se întoarce la muzica ei de suflet. Proiectul „LatinoAmerica” propune un gen de muzică altfel decât s-a putut asculta până acum în România. Spiritul latino original, prezent prin vocea Analiei, se regăseşte şi la Gilberto Ortega (Cuba), percuţie, Fabian Sanchez (Columbia), coros şi percuţie şi Raubel Torres Gonzales (Cuba), chitară bas. El a fost transmis cu generozitate şi lui Radu Miculiţă, la chitară, lui Toni Niţă, la pian, şi lui Adrian Aldea, la backing vocals. Rezultatul este un întreg, format din tradiţie şi modernitate.
„Acum cinci ani, cineva m-a descoperit cântând LatinoAmerica într-un subsol din Bucureşti. Trece timpul şi îmi dau seama că LatinoAmerica este muzica pe care ştiu să o cânt cel mai bine, pe care o simt cel mai mult. Vreau să dăruiesc această muzică tuturor celor care vin cu sufletul deschis să primească ceea ce am de oferit.”
Spune-mi câte ceva despre tine şi despre sosirea ta in România. Când s-a întâmplat?
S-a întâmplat acum 6 ani şi jumătate. Eram, la fel ca şi acum, foarte indrăgostită de soţul meu. Hotărâsem împreună să încercăm să trăim în România. Atunci, Argentina nu avea inţelegerea cu România privind turişti în ţară aşa că mi-a trebuit viză pentru România. Având în vedere că am obţinut viza doar pentru o lună, m-am căsătorit imediat cum am ajuns în România.
Care au fost problemele cu care te-ai confruntat în primele luni de şedere în România?
Problema cea mare a fost că după ce m-am căsătorit, eram pregatită să încep viaţa în România şi am aflat că, pentru a obţine reşedinţa în România trebuia sa plec din ţara şi să obţin o altă viză CR (căsătorită cu un cetăţean român). Mi s-a părut şi mi se pare în continuare incredibil că a trebuit să plecăm din tară pentru o viză care tot în ţară se aprobă, după ce ne căsătorim. Am plecat în Madrid, unde este sora mea şi am asteptat 25 de zile, aprobarea pentru viză. Alte probleme au fost cele obişnuite pentru orice persoană care începe o viaţă nouă într-o ţară necunoscută: limba, obiceurile, frica să comunic, să cumpăr, să mă duc la o bancă sigură, etc. Dar voiam să fiu în România şi ştiam că aşa va fi, trecusem printr-o experienţă similară când m-am mutat în Statele Unite, la Boston.
A fi străină este un handicap sau un atu. Te-a ajutat faptul că vii dintr-o altă ţară? Acest aspect ţi-a deschis anumite porţi sau a îngreunat integrarea ta?
Pentru mine a fost un atu. Sunt din Argentina, o ţară exotică pentru România, sunt latină si acest lucru face să îmi gasesc relativ uşor un loc în show bizz-ul românesc. Îmi aduc aminte că atunci când am venit în România totul despre zona latino-americă era la modă în radio şi în televiziune.
Putem vorbi despre discriminare în România?
Da, discriminare în general, nu numai cu anumite ţări. Eu am avut noroc, pentru ca sunt din Argentina şi nu din Moldova, sau Ungaria, sau din alte ţări despre care românii au idei preconcepute care produc o oarecare respingere. Pe langă asta am noroc să nu fiu homosexual, există o discriminare la adresa homosexualilor. Dar trebuie să recunoaştem că într-o măsură mai mare sau mai mică, există discriminare în toată lumea.
Ce doreşti să transmiţi prin muzica pe care o cânţi?
Muzica pe care o cânt are în general un mesaj special, toate cântecele pe care le cânt se referă la iubire, speranţă, pace, tristeţe, bucurie. Eu fac muzică pentru că iubesc muzica şi pentru că este ceea ce am învăţat toată viaţa mea. Muzica este cel mai frumos mod de a exprima sentimentele noastre şi îmi place să cred că pot să fiu alături de oameni atunci când ei au nevoie de muzica mea.
Am înţeles că scrii singură versurile pieselor tale. Este o pasiune din copilărie? O moştenire de familie?
Am scris în copilarie, scriu şi acum, mult. Nu este o pasiune şi nici o moştenire, pur şi simplu scriu pentru că cred că am ceva de spus.
Spune-mi câte ceva despre familia ta? Iţi este dor de ei? Cât de des te duci acasă?
Mama mea şi cele două surori ale mele s-au mutat în Madrid, unde sunt chiar acum când raspund întrebărilor tale. Am două nepoţice superbe aici. Restul familiei este în Argentina. Faptul că familia mea cea mai apropiată (adică mama, surorile mele şi familile lor) se află în Madrid este pentru mine o binecuvântare pentru că sunt aproape şi le văd destul de des. Mama are reşedinţa în România şi stă destul de mult în ţară acum, ne ajută foarte mult şi pe mine şi pe surorile mele.
Îmi este dor de ţara mea, a trecut cel mai lung timp acum de când nu am mai fost acolo şi este greu. Nu vreau să îmi pierd rădăcinile. Să fii departe de ţara ta este o responsabilitate destul de grea pe care mi-o asum în fiecare zi, dar merită pentru că viaţa pe care o am aici în România este frumoasă.
În România te ocupi nu numai de muzică. Ai înfiinţat Asociaţia Culturală Analia Selis. Cu ce se ocupă? Cine te sprijină? Ce proiecte ai desfăşurat până acum?
Am înfiinţat Asociaţia Analia Selis cu scopul de a desfăşura activităţi muzicale. Am muzicieni din Cuba, unul din Columbia şi este mult mai uşor prin asociaţie să obţinem reşedinţa pentru ei. România ar trebui să se ocupe un pic mai mult de străini. Sunt mulţi şi fac lucruri bune pentru această ţara. Ar trebui să fie relaxate condiţiile care le pot permite să stea în ţară. Nu există de exemplu o lege pentru muzicieni, o lege care să le permită să desfăşoare activităţi muzicale. Trebuie un contract de muncă prin care se plăteşte extrem de mult la Stat şi este foarte greu de încheiat un asemenea contract din cauza birocraţiei.
Tocmai am încheiat anul 2009. Cum a fost acest an pentru tine. Toţi s-au plâns de acest an de criză. Ţie cum ţi-a mers?
Din punct de vedere economic, 2009 a fost un an bun. Nu pot să mă plâng. Nu a fost ca anul 2008, dar nici nu a fost un an prost. Din punct de vedere uman însă am avut un an de criză. M-am lovit de oameni urâţi care s-au purtat foarte urât cu mine, oameni care din fericire nu mai sunt în viaţa mea şi nu vor mai fi. Am învăţat în acest an, să îi îndepărtez pe toţi cei care nu îmi fac bine şi să nu mai fac compromisuri cu nimeni, chiar dacă de multe ori este greu. Deci tot bun a fost pentru că s-a terminat bine, alături de prieteni adevăraţi, cei care sunt alături de mine de mult timp şi vor fi mereu.
Cum ai petrecut sărbătorile de iarnă? Ne-ai obişnuit cu un program de colinde în fiecare an. Cum a fost în anul 2009. Cum ai fost întâmpinată de publicul care a venit să asiste la spectacolul care a avut loc la Casa Radio?
A fost superb! Am lansat albumul “Cântece de Crăciun pentru cei mici şi cei mari” care a fost foarte bine primit de public. Albumul s-a vândut bine, eu am avut concerte iar oamenii au apreciat foarte mult cântecele scrise de mine, pentru prima dată în limba română!
Care este viziunea ta pentru 2010. Ce îţi doresti cel mai mult pentru acest an?
Acum sunt în Madrid şi fac planuri, anul meu de muncă va începe în februarie, când mă voi întoarce în ţară. Reorganizez proiectele mele muzicale, LatinoAmerica şi proiectul obisnuit într-o formulă mare, cu care cânt latino-pop. Organizez de asemenea câteva concerte cu soţul meu şi un chitarist Argentinian cu care am cântat la Festivalul George Enescu. Vom repeta acest spectacol în România în luna martie. Am alte planuri de afaceri pentru 2010 dar vreau să aştept să mai treacă un timp şi să văd dacă merită învestit anul acesta în România. Cel mai mult îmi doresc un copil.
Sunt din ce în ce mai mulţi străini care vin în România şi doresc să se stabilească aici. Poţi să îi ajuţi cu un sfat pentru uşurarea integrării lor?
România este o ţară în care se poate construi, dacă aşa vrem. Trebuie însă să ne obişnuim cu România şi cu românii şi să respectăm regulile lor. Românii sunt diferiţi de noi în multe aspecte şi singurul mod de a avea succes este să ne adaptăm şi să respectăm acest spatiu care, până la urmă, ne oferă condiţii mai bune decât cele pe care le avem în ţările noastre.