Diversitatea etnică a locuitorilor săi nu mai este de mult o necunoscută, iar pentru cei care locuiesc sau au locuit vreodată în zona Colentina- Tei (cartier din București), faptul că vecinii lor vorbeau în mod curent şi o altă limbă, alta decât cea română, nu a reprezentat niciodată o problemă.
Prima atestare documentară a acestei comunităţi se leagă de un hrisov de la 1575 al domnitorului Alexandru Mircea care amintea de satul Obileştilor de pe Colentina, localizat între Dobroieşti şi Floreştii de Sus.
Secole de-a rândul Târgul din Afară, vechea denumire a Pieţei Obor, a reprezentat o atracţie suficient de puternică pentru toţi acei negustori care doreau să înceapă o mică afacere. Comerţul a fost principalul liant care a ţinut la un loc toate aceste neamuri atât de diferite din punct de vedere cultural şi lingvistic, dar care aveau un singur crez comun: banul.
Cu toate că această activitate economică atât de profitabilă, comerţul, a fost motorul dezvoltării tuturor marilor centre urbane, aducând cu sine şi prosperitatea mult dorită, cartierul Colentina a rămas în linii mari acelaşi ca la începuturile sale. Sărăcia, mizeria şi infracţionalitatea au rămas costante ale acestui spaţiu, determinând schimbări minore la nivelul comunităţii locale.
Însăşi denumirea cartierului arată această stare de fapt, ea fiind atribuită unui răspuns dat de spătarul Ţării Româneşti din vremea domnitorului Matei Basarab, care răspunzând la întrebarea unde au fost învinse oştile otomane el a răspuns simplu „colea-n tină”, adică „aici, în noroi”. Acest stigmat al sărăciei a rămas o constantă pentru zona cu cel mai puternic vad commercial din capitală, indiferent de sumele ce se realizau aici. Toţi cei care se îmbogăţeau părăseau rapid regiunea, în special din cauza infracţionalităţii ridicate. Rând pe rând, în această zonă s-au stabilit greci, evrei (mai ales în zona Calea Moşilor-Obor), turci, armeni, aromâni şi, nu în ultimul rând, romi. Această ultimă categorie a avut aici toate condiţiile spre a evolua şi spre alte ocupaţii în afara celor tradiţionale.
Una dintre aceste creaţii urbane ale perioadei interbelice au fost florarii a căror neam s-a format şi s-a dezvoltat în această zonă. În perioada interbelică comunităţiile conlocuitoare au sprijinit intens dezvoltarea urbană a acestei zone. Puternica comunitate evreiască prezentă aici deţinea aproape în exclusivitate controlul asupra comerţului cu vite, produse de manufactură şi avea dreptul de a organiza târgul anual care aducea profituri uriaşe. Toţi aceşti oameni au reprezentat sarea şi piperul pentru o comunitate umană în continuă transformare.
De existenţa lor aici se leagă numeroase mituri şi legende urbane care au contribuit la formarea unui adevărat folclor exprimat atât de scriitori, poeţi cât mai ales de trubadurii vremurilor trecute. Fiecare dintre comunităţi aducea o parte a specificului lor naţional şi o suprapunea peste baza care a continuat să fie românească, indiferent de perioada pe care a traversat-o. Perioada comunistă a fost poate cea mai restrictivă în ceea ce priveşte manifestarea identităţii culturale a locuitorilor săi şi, cu toate acestea, străinii care ajungeau în acest areal nu aveau cum să nu remarce obiceiurile exotice ale acestor locuri.
Faptul că, după deschiderea graniţelor ţării pentru străini în 1990, marea majoritatea celor care au venit să desfăşoare mici activităţi comerciale au ales zona Colentina nu a fost deloc întâmplătoare. Conceptul care a stat la baza acestei alegeri a fost faptul că a construi o nouă comunitate într-o zonă cu tradiţii cosmopolite este mult mai uşor decât a veni într-o zonă cu o populaţie compactă, mult mai puţin permisivă cu străinii.
Primii care s-au stabilit aici au fost cetăţenii proveniţi din statele arabe, marea lor majoritate fiind foşti studenţi care în perioada comunistă avuseseră şansa de a acumula un mic capital în urma activităţilor de comerţ ilicit (bişniţă). Experienţa acumulată şi relaţiile pe care şi le-au format i-au ajutat să fie primii care să deschidă mici buticuri care ofereau românilor tot ceea ce le lipsise până atunci şi asta la preţuri destul de piperate. Nici cetăţenii de etnie romă nu au ratat această oportunitate punând bazele primului bazar de tip oriental cunoscut sub denumirea de „talcioc”, care oferea spre vânzare produse achiziţionate din Turcia. Comerţul desfăşurat stradal nu numai că nu deranja pe nimeni, dar chiar a contribuit decisiv la refacerea parțială a atmosferei care lipsise pentru mai bine de 50 de ani cetăţenilor cartierului.
Celebritatea modernă a acestui loc este însă strîns legată de apariţia faimosului complex comercial Europa şi a bine cunoscuţilor comercianţi chinezi. În doar câţiva ani acestă zonă a ajuns să fie identificată drept cel mai nou cartier al Bucureştiului, în fapt unul chinezesc. Pentru comunitatea locală acest fapt nu a reprezentat nici o problemă, ei reuşind să profite la maxim de pe urma faptului că vecinii lor chinezi, veniţi în număr foarte mare, doreau să închirieze locuinţe, spaţii comerciale şi de depozitare, ba mai mult căutau şi persoane dornice să le crească copiii. Acest lucru a permis ca noua generaţie de copii de origine chineză să devină mai întâi vorbitori de română şi mai apoi de limbă chineză. Nu de puţine ori, pentru a se putea înţelege cu proprii copii, cetăţenii chinezi făceau eforturi disperate de a vorbi româneşte, iar acest fapt a determinat o creştere a interacţiuni dintre vecini.
Chiar dacă peste tot în lume comunităţile chinezeşti sunt închise aproape ermetic la influenţele venite din exterior, în Colentina lucrurile au fost altele încă din primele momente. Foarte dechişi cu străinii, locuitorii autohtoni au reuşit să îi determine şi pe aceştia să-şi modifice radical modul de a gândi şi să se comporte uneori în cel mai pur stil românesc.
Indiferent care dintre cetăţenii acestei lumi vor alege să se stabilească în Colentina am certitudinea că toţi vor ajunge să se raporteze la acest spaţiu utilizând un singur cuvânt : „acasă”.
Băncilă Andi Mihail este asistent universitar la Academia Tehnică Militară din Bucureşti şi doctorand la Universitatea Ovidius din Constanţa. Predă disciplina Relaţii Internaţionale şi are ca principală pasiune studiul schimbărilor demografice şi impactul pe care îl au acestea asupra statelor, ca principali actori în mediul internaţional.