Confucius în ţara lui Zalmoxis

Am încercat să stau de vorbă pe îndelete măcar cu un singur chinez aclimatizat în România, dar mi-a fost imposibil. Asta ar fi însemnat pentru oricare dintre ei un timp furat muncii şi prin urmare securizării (nu bunăstării) personale. Ce rămânea de făcut? Am scotocit prin media, am mirosit şi am simţit ce se întâmplă. Îmi doresc ca demersul nostru să semnifice mai mult decât o laborioasă monitorizare a ştirilor.

Conform Oficiului Român pentru Imigrări, în România se aflau la data de 31.08.2009 un număr de 8 081 cetăţeni chinezi: 2 057 cu şedere permanentă şi 6 024 cu şedere temporară (întregirea familiei, studii, angajare). Aceste cifre ne arată că dintr-un număr de 59 017 de străini cu şedere legală aflaţi în ţara noastră, zece procente sunt cetăţeni chinezi.

Vom încerca în continuare să aflăm cauzele pentru care aceşti oameni au plecat din China.

Unul dintre motive este formarea şi lărgirea familiei fără a fi constrânşi de către autorităţi. Comunitatea chineză refuză să vorbească despre acest aspect delicat, dar rapoartele internaţionale atestă faptul că femeile aflate la cea de-a doua sarcină sunt supuse la avort forţat, bătăi, detenţie ilegală şi chiar deposedarea de locuinţă.

Un alt motiv ar putea fi asociat unei concluzii interesante a Raportului Nr. 183 al Crisis Group Asia – Central Asia: Migrants and the Economic Crisis, care face vorbire despre radicalizarea migraţiei şi radicalizarea religiei, şi despre faptul că cei care doresc să emigreze şi mai ales migranţii care se întorc acasă, făcând parte dintre cei mai fermi şi flexibili cetăţeni, clamează schimbări politice şi se asociază cu mişcările religioase netradiţionale pentru că se simt la fel de alienaţi şi ofensaţi de către societate. Aceste persoane sunt privite ca pericole şi potenţiale surse de intrigi, autorităţile preferând să le înlesnească plecarea. Acelaşi raport specifică însă că rolul Chinei în menţinerea păcii devine tot mai susţinut.

Alt motiv ar fi reprezentat de faptul că în China creşterea economică redusă coroborată cu criza globală au dus la disponibilizarea unui număr mare de lucrători din centrele urbane. Acum tot mai mulţi dintre ei se întorc în mediul rural, iar fenomenul nu face decât să ducă la noi conflicte. Guvernul încearcă să calmeze tensiunile apărute în marile oraşe dar se teme în acelaşi timp şi de faptul că valul concedierilor să nu aibă efecte şi mai grave asupra sistemului social care se confruntă deja cu probleme în regiunile rurale. S-a ajuns la monitorizarea trenurilor care aduc persoane în mediul rural pentru ca autorităţile să fie tot timpul la curent cu mişcările populaţiei. Plecaţi din sate după ce au fost încurajaţi de către autorităţi să-şi dea pământurile în arendă unor cooperative sau să le vândă pe nimic, oamenii se află în situaţia în care, după ani de prosperitate urbană, se confruntă cu o crudă sărăcie şi neputinţă. Declinul economic brusc pe care îl traversează China în prezent a făcut ca aceste mişcări să aducă un hiatus în sistem. Şi vorbim despre zece procente din populaţia Chinei, aflată în această situaţie.

Ar fi potrivit să vedem acum care sunt plusurile şi minusurile cu care se confruntă chinezii din România şi starea relaţiilor diplomatice şi comerciale dintre cele două ţări.

Încă din luna noiembrie 2008, în faţa Ambasadei Republicii Populare Chineze din Bucureşti au început să se adune grupuri de muncitori chinezi aflaţi la muncă în România. Problemele au început să apară în momentul în care Guvernul României a decis reducerea numărului de muncitori străini de la 12 000 la 10 000. Aceştia solicitau sprijinul ambasadei pentru repatriere. Motivele invocate erau obţinerea de salarii mai mici decât cele prevăzute în contractul semnat în China şi chiar neplata salariilor, lipsa asigurărilor medicale, condiţiile de cazare sau expirarea vizelor de şedere în România. Totodată, ei reclamau faptul că au plătit mari sume de bani firmelor de intermediere din China, pornind de la 4.000 Euro şi ajungând la 8.000-9.000 Euro, primind în schimb asigurări că vor primi salarii minime de 700-800 euro şi o perioadă de muncă de 3-5 ani. Cam acelaşi tip de problemă au avut-o acum câţiva ani şi muncitorii români plecaţi la muncă în Israel. Există şi o foarte mică categorie de muncitori cu care nu există niciun fel de problemă, aceştia fiind muncitori detaşaţi, muncitori ai firmelor chineze care au contracte directe cu firme româneşti.Este însă un semnal de alarmă faptul că ţări ca Germania, Suedia, Ungaria, care nu au o tradiţie a bunelor schimburi cu China aşa cum în timp a avut România, desfăşoară în prezent relaţii reciproc avantajoase cu această ţară. Mă întreb care este diferenţa dintre pachetul cu biscuiţi pe care îl cumpărau cu mărunţişul căutat anevoie prin buzunare de către chinezii din faţa ambasadei şi apa fierbinte – fără ceai, pentru a face economii – pe care o serveau acasă oaspeţilor lor.

Ziarul Financiar scria în 18.06.2007 că liderul Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, anunţase cu două zile înainte că personalul confederaţiei se va îmbogăţi cu trei salariati – activişti sindicali din China, fiecare specializat în câte un domeniu în care se înregistrează deficit de forţă de muncă autohtonă: industria textilă, construcţii şi exploataţii agricole (de dimensiuni mari). Iată cum lucrătorii chinezi din România veniţi să muncească în baza unui contract legal vor fi reprezentaţi de sindicalişti chinezi.

Gabriel Ghelmegeanu, oficial la Camera de Comerţ Româno-Chineză, declara pentru International Herald Tribune în 16 februarie 2009 că sute, dacă nu chiar mii de muncitori chinezi sunt abandonaţi în România, că unele companii nu obţin permise de lucru şi atunci muncitorii sunt angajaţi ilegal. Până în februarie 2009 au fost repatriaţi circa 500 de chinezi dar autorităţile române au rezolvat în cele din urmă conflictul. Previziunile aceluiaşi oficial pentru Ziarul Financiar din 27.09.2008 erau descrise prin faptul că numărul angajaţilor chinezi în România va creşte în anii care vin în aproape acelaşi ritm cu plecările românilor în vest. Gabriel Ghelmegeanu era în acel moment prezent la seminarul Romania – China, realizat cu ocazia sosirii unei delegaţii de 18 firme din Provincia Guangdong din China. În România erau în acel moment peste 9 000 de companii cu capital chinez, implicate în special în comerţ, companii care la nivelul anului 2007 desfăşurau afaceri de 300 milioane USD (circa 207 milioane Euro); iar volumul comerţului bilateral între China şi România a fost de 2,54 miliarde USD (1,75 miliarde Euro), din care importurile au reprezentat 2,31 miliarde USD (1,59 miliarde Euro). „Balanţa comercială rămâne defavorabilă ţării noastre cu 2,08 miliarde USD. Exporturile intre Romania si China au fost anul trecut de 230 de milioane de dolari”, afirma Ghelmegeanu. România importă din China confecţii, produse din metal, maşini şi echipamente electrice şi electronice, jucării, produse chimice, echipamente optice şi materiale de construcţii. China cumpără de la noi aparatură electro-mecanică sau metalurgică. Importurile din regiunea Guangdong în 2007 au reprezentat circa 620 de milioane USD, circa un sfert din totalul schimburilor comerciale dinspre China, în creştere cu 6% faţă de anul anterior, conform reprezentanţilor companiilor chineze. Printre investiţiile esenţiale realizate în România la acea oră de către companiile din China se număra o investiţie de 100 de milioane Euro pentru o fabrică de tutun la Buzău şi 10 milioane de Euro investiţi de compania DHS Sport pentru fabricarea de biciclete la Deva, care exporta 70% din producţie către Germania. Oamenii de afaceri chinezi erau interesaţi să deruleze proiecte de amploare în România, mai ales în refacerea infrastructurii. Cu toate acestea, spunea în 2005 Excelenţa Sa Xu Jian, Ambasadorul Chinei în România, nici o bancă chineză nu şi-a manifestat intenţia de a deschide o filială în România sau de a înfiinţa o bancă româno-chineză. Iar în Ungaria exista deja o filială a unei mari bănci. Revine semnalul de alarmă cu privire la nepotrivita gestiune a relaţiilor diplomatice cu China, de la stabilirea cărora s-au împlinit anul trecut 60 de ani. Şi mai completa Diplomatul chinez: au fost finalizate şi documentele pentru o donaţie în valoare de 500 000 Euro din partea Republicii Populare Chineze, constând în cinci betoniere şi cinci excavatoare, ca ajutor pentru refacerea infrastructurii afectate de inundaţiile din acest an (2005). Guvernul chinez a mai donat ca ajutor după inundaţii 100 000 dolari, iar comunitatea chineză a contribuit cu 250 000 dolari.

Săptămânalul Capital scria în 17.10.2009 despre milionarii chinezi fabricaţi în România. În afară de muncitorii ne­ca­lificaţi cu un salariu de două sute de Euro şi obligaţi să muncească la negru sau de şefii de tarabe din complexurile Europa şi Dragonul Roşu, mai sunt în România şi excepţii, oameni veniţi din China în urmă cu cel puţin zece ani şi care au ajuns să profite de avantajele capitalismului într-atât încât acum rulează afaceri de zeci de milioane de euro. Unii dintre ei preferă să se izoleze şi au sediile în apartamente din cartierele mărginaşe ale oraşelor mari. Sunt aproximativ 10 000 de chinezi care locuiesc în România cu forme legale. Iar acesta este, în mare, şi numărul firmelor înfiinţate, din 1991 şi până acum, de cetăţeni chinezi.

Chiar dacă potrivit unui raport al Moneyval (Comitetul pentru Evaluarea Măsurilor de Combatere a Spălării Banilor), chinezii ocupă primul loc în clasamentul infracţiunilor financiare din România comise de cetăţeni străini, fabrica de biciclete din Deva pe care o aminteam mai sus, are un singur concurent de seamă pe piaţa autohtonă: Rich Sport, deţinută, surprinzător, tot de un cetăţean chinez. Studiile economice şi politice pe care acesta le făcuse în Japonia, spunea el, l-au ajutat să întrevadă potenţialul României şi a oamenilor ei, serioşi şi harnici.

Lângă Piaţa Victoriei sunt situate divizia locală a operatorului aerian Hainan şi agenţia de turism Panda Travel, înfiinţate de cetăţeni chinezi stabiliţi în România, cea din urmă cu venituri de peste două milioane de euro în 2008.

Alte afaceri desfăşurate de chinezi: F&J Holding care se bazează pe brandul de electrocasnice Vortex, cel mai ieftin de pe piaţă. Grupul deţine şi companii în industria lemnului Lemnking sau în cea vestimentară Gentrade.

După ce am încercat să creionăm starea de facto a chinezilor care muncesc în România, o să încheiem cu studenţii chinezi din România, care au organizat în iulie 2009 o conferinţă, în cadrul căreia au discutat despre problemele legate de studiul şi viaţa lor în România. Ei au prezentat mai multe propuneri pentru organizarea de către Ambasada Republicii Populare Chineze la Bucureşti a unor manifestări consacrate celei de-a 60-a aniversări a înfiinţării R.P.Chineze. Adică aproape tot atâţia ani de când între ţările noastre sunt stabilite relaţii diplomatice. Cu acest prilej Preşedintele şi Premierul României au primit vizita delegaţiei Conferinţei Consultative Politice Populare a Chinei condusă de Wang Gang, membru al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez şi vicepreşedinte al forului consultativ din China. Acesta a afirmat că partea chineză doreşte să deschidă, alături de guvernul de la Bucureşti, un nou capitol al prieteniei româno-chineze cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări.

Nu putem să încheiem demersul nostru fără a ne îndrepta spre aluziile deloc subtile din imaginile pe care le-am ataşat articolului. Situaţia celor mai mulţi dintre muncitorii chinezi din România este problematică şi rămâne oarecum criptică. Şi nu ne putem aştepta ca aceşti oameni să trăiască cum se cuvine doar dacă ajung la Zalmoxis.

Note despre imagini:

1. Imaginea lui Confucius este preluată cu permisiune de pe blogul Departamentului de Istorie al Universităţii Nippissing Canada.

http://www.nipissingu.ca/department/history/MUHLBERGER/blog/archives/2008_01_01_archive.htm

2. Frescă dintr-un mormânt trac din secolul 4 î.e.n., descoperit în sud-estul Bulgariei la Aleksandrovo în anul 2000. Se crede că personajul din dreapta, cu o secure în mână, este Zalmoxis.

http://www.mlahanas.de/Greeks/Mythology/Zalmoxis.html