Psiholog Senta Paler
Şi-a găsit împlinirea: la 23 de ani, un tânăr asiatic şi-a întemeiat o familie la Timişoara
„Cu mult timp în urmă, în Filipine, dacă erai filipinez trebuia să te căsătoreşti cu o filipineză pentru că noi, filipinezii… suntem atât de mândri… . Eu sunt filipinez… noi suntem cei mai buni… chiar dacă nu suntem… însă lucrurile stau astfel… filipinezii sunt filipinezi. Dar asta a fost demult, acum suntem o ţară liberă”, spune Reo Martin On, în vârstă de 23 de ani, care a străbătut în jur de 10.000 de kilometri pentru a-şi întemeia propria familie într-o ţară despre care auzise unele fapte legate de perioada comunistă şi de Dracula.
Martin s-a născut în provincia Laguna, din Filipine, situată în regiunea Calabarzon din Luzon care este cea mai mare ca şi întindere, dar şi cea mai importantă insulă din punct de vedere economic şi politic, fiind urmată de Mindanao şi Visayas. În cultura filipineză există multiple influenţe care provin din China, Spania, Malaezia, Indonezia, Asia de Sud, America. Nu există o identitate pură, iar cultura este foarte vastă, specifică fiecărei regiuni în parte, dar totuşi, cu similarităţi. Familiei i se atribuie un rol foarte important în societate, în cultură, în general.
„Familia este întotdeauna pe locul întâi, întotdeauna în faţa ta. Nu o pune niciodată în spatele tău, deoarece nu poţi să o vezi dacă este în spate. Căsătoria… chiar dacă sunt perioade mai grele, chiar dacă este bine, trebuie «înghiţită». Nu o lăsa niciodată – asta am învăţat”, spune Martin, care a fost crescut într-o familie în care valorile fundamentale sunt integritatea, demnitatea, onoarea şi respectul. „Am fost crescut în ideea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Exista întotdeauna această balanţă în familie… mama mea este cea mai bună, şi-a sacrificat viaţa pentru noi… a plecat să lucreze în Italia când eram copil. Tata a fost foarte bun… gătea foarte mult, făcea curat în casă… totul era organizat… pentru că avem sânge de chinezi, iar chinezii sunt foarte organizaţi”. Martin îşi aduce aminte că, în copilărie, în fiecare zi după masă, când băteau clopotele bisericii, copiii alergau spre bunicile lor. „Fii binecuvântată!”, spunea fiecare copil, luând mâna dreaptă a bunicii şi punându-şi fruntea pe ea. Bunicii au avut un rol major în educaţia şi disciplina lui Martin. De la bunica din partea mamei a învăţat să aibă grijă de orice, de gospodărie, în special. „Când eram mic, mâncam numai orez cu sare, aceasta fiind cea mai ieftină mâncare ce exista în Filipine. Acele vremuri m-au făcut mai puternic, iar cel mai mărunt lucru în viaţă poate căpăta o semnificaţie atât de mare… era doar orez cu sare… dar înveţi să apreciezi orice, chiar dacă este un lucru mărunt”.
Religia şi spiritualitatea ocupă un loc central în viaţa filipinezilor, diversitatea religioasă incluzând evrei, catolici, musulmani, budişti, protestanţi şi animişti. „Eu sunt catolic… în Mindanao, unde este război în prezent, sunt musulmani… vor să fie separaţi de filipinezi”. Religia nu este văzută numai ca un sistem de credinţe, ci mai mult, ca un cumul de experienţe, ritualuri şi ceremonii care propovăduiesc continuitatea vieţii, coeziunea în comunitate şi reprezintă scopul moral al existenţei. În legătură cu diverse obiceiuri şi superstiţii care sunt bine înrădăcinate în mentalitatea filipinezilor, Martin consideră că: „fiecare persoană în lumea asta are propriile opinii şi nu le poţi schimba… trebuie doar să le accepţi într-o manieră pozitivă, atâta timp cât nu te afectează, nu îţi fac vreun rău… este doar ce spun unii… dacă crezi în ele, nu pierzi nimic. Eu personal, nu cred în astfel de lucruri. Pentru mine destinul este destin, ce se întâmplă, se întâmplă. Totul decide Dumnezeu”.
Martin a început să lucreze de la vârsta de 19 ani. A lucrat mai întâi într-un bistro ca şi chelner, apoi ca barman, fiind foarte talentat în a jongla cu sticlele. Într-o zi, un domn i-a făcut o ofertă de a lucra pe un vas de croazieră. „Aceasta a fost mare mea oportunitate… americanii spun că dacă ai un filipinez care lucrează pentru tine, acesta valorează fiecare cent”. De asemenea, a câştigat diverse premii şi o medalie de excelenţă în domeniu.
Aşa cunoscut-o pe Diana Sarga în anul 2008, pe vasul de croazieră unde a lucrat. S-au îndrăgostit unul de celălalt şi, în acelaşi an, Diana a rămas însărcinată. Martin a hotărât să se mute în România, să fie alături de Diana şi copil, să aibă grijă de familia sa. Mama nu a aflat de planurile fiului decât mai târziu: „i-am spus mamei mele că plec înapoi pe vas să lucrez, dar adevărul a fost că am venit aici să mă însor cu Diana. În Filipine, dacă eşti cel mai tânăr dintre fraţi şi te căsătoreşti primul se consideră că nu eşti respectuos şi politicos faţă de ceilalţi membri ai familiei. Este oarecum dureros pentru mamă, pentru părinţi, în general”.
Pentru a se stabili în România, Diana i-a trimis o invitaţie şi ea a fost cea care s-a ocupat de acte. „Fiind vorba de un cetăţean non-european, condiţiile impuse pentru a veni aici au fost numeroase. Am obţinut o viză de turist, după care am aşteptat trei luni. Mi s-a permis să stau o lună. Odată ajuns în ţară, ne-am căsătorit. Am aplicat apoi pentru permisul de şedere şi a durat o lună sau mai mult până l-am obţinut. După ce am obţinut permisul de şedere, am realizat că adresa era greşită şi totul a trebuit refăcut. Am primit şi dreptul de a munci în România”.
Când a ajuns în România, Martin a locuit cu familia în Biled. „Pentru mine, vârstnicii din Biled, familia Dianei nu sunt cu mult diferiţi faţă de familia mea originară”. Primele două luni le-a resimţit ca fiind cele mai grele, în sensul că se simţea singur „pentru că sunt singurul filipinez şi am fost discriminat de către nişte adolescenţi. Am impresia că un tip asiatic ca mine li se pare nostim şi le place să facă glume pe seama mea. Bătrânii sunt ok, dar cei tineri sunt atât de dificili… nu ştiu să aprecieze un străin… mă simţeam ca un extraterestru”.
De când a început să lucreze se simte însă mai bine. Şi-a găsit un loc de muncă în Timişoara, ca şi barman, comunică foarte bine cu clienţii. „Am venit aici necunoscând pe nimeni… sunt un străin… se întâmplă… dar odată ce începi să cunoşti oameni… te simţi mai bine. În Filipine, dacă eşti străin, lumea te respectă”.
La început, Martin făcea naveta la lucru, dar de câteva luni familia lui s-a mutat în Timişoara. Soţia sa are grijă de copil, iar el are grijă de familie. „Nu m-am schimbat foarte mult de când sunt tată şi soţ… sunt însă mai responsabil. Înainte cheltuiam mulţi bani, acum nu. Am învăţat să fiu un lider. Ca tată, trebuie să organizezi lucrurile… şi să ai mai multă răbdare. S-a schimbat viziunea mea asupra vieţii… planurile… ţelurile. Înainte făceam planuri numai pentru mine, dar acum, totul este pentru copil şi soţie. Mă gândesc întotdeauna la ce e mai bine pentru familia mea… câteodată uiţi de tine. Familiile filipineze sunt foarte apropiate”.