Calin Rus, director Institutul Intercultural Timișoara
La începutul acestui an a fost publicată în Monitorul Oficial noua lege a educației, adoptată pe baza asumării răspunderii Guvernului. Vom face în cele ce urmează o analiză a modului în care actuala lege reflectă, sau ar putea să reflecte, nevoile cetățenilor proveniți din afara României și care au limba maternă diferită de limba română. Includem în această categorie:
- cetățenii străini, fie din Uniunea Europeană, fie din afara ei, rezidenți în România, exceptând cetățenii Republicii Moldova și etnicii români din alte state din regiune;
- cetățeni români care au fost în trecut cetățeni ai altor state și care au dobândit cetățenia română în urma îndeplinirii condițiilor de ședere în România
- cetățeni români ai căror părinți se încadrează în categoria de mai sus.
Ce prevede noua lege a educației?
Legea educației precizează că „Statul asigură cetățenilor României drepturi egale de
acces la toate nivelurile și formele de învățământ preuniversitar și superior, precum și la învățarea pe tot parcursul vieții, fără nicio formă de discriminare. Aceleași drepturi se asigură și cetățenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene.” Aceste drepturi sunt recunoscute „în mod egal minorilor care solicită sau au dobândit o formă de protecție în România, minorilor străini și minorilor apatrizi a căror ședere pe teritoriul României este oficial recunoscută conform legii.”
Printre principiile ce stau la baza sistemului de educație se menționează și „principiul garantării identității culturale a tuturor cetățenilor români și dialogului intercultural”. Tot la această secțiune se face referire la centrarea învățământului pe nevoile elevilor, la participarea părinților și la fundamentarea deciziilor pe consultare și dialog.
Pe de altă parte, în textul legii figurează, ca și la versiunile anterioare, o serie de prevederi referitoare la drepturile persoanelor care aparțin minorităților naționale. Este vorba în principal despre posibilitatea optării pentru studierea limbii materne, respectiv pentru studierea unei părți a disciplinelor sau a tuturor disciplinelor școlare în limba maternă. Condițiile cele mai importante pentru ca un elev să poată studia limba sa maternă sunt legate de disponibilitatea unor cadre didactice cu competențe în limba respectivă și solicitarea scrisă din partea părinților.
În textul legii se menționează, de asemenea, posibilitatea organizării unor unități școlare sau clase în limbi de circulație internațională. Accesul la toate formele de învățământ, în limba română, în limbile minorităților naționale și în limbi de circulație internațională, este deschis în mod egal pentru toți cetățenii români și pentru cetățenii din state ale Uniunii Europene sau din Elveția, cu reședința în România.
Deși noțiunea de „state terțe” (state ce nu sunt membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European) figurează în finalul legii, în anexa cu „termenii și expresiile utilizate în cuprinsul legii”, ea nu se regăsește în realitate în textul final al acestui important act normativ. Cu toate acestea, legislația adoptată anterior, precum și ordinele Ministrului Educației referitoare la drepturile în domeniul educației ale cetățenilor statelor terțe rezidenți în România, rămân valabile. Aceste acte normative situează la nivel de egalitate cetățenii din state terțe rezidenți în România cu cei din Uniunea Europeană. Este vorba în primul rând despre accesul la educație al copiilor (cu măsurile speciale de traziție care sunt necesare pentru a asigura o integrare eficientă în sistemul educativ, în special a copiilor care nu cunosc limba română la un nivel corespunzător). Acestora li se adaugă și obligația autorităților educative de a oferi cursuri gratuite pentru adulții cetățeni străini cu reședința în România.
Pe aceste baze, ne putem întreba în ce măsură prevederile noii legi ar permite extinderea aplicării unor drepturi, care sunt în prezent valabile doar pentru persoanele ce aparțin minorităților naționale, spre diferitele categorii de persoane legate de fenomenul migrației recente, menționate mai sus.
Cursuri de limbă arabă sau chineză în școli?
Legea educației permite utilizarea sistemului de învățământ în limbile minorităților de către orice persoană, indiferent dacă aparține sau nu minorității respective. Astfel, cetățenii sârbi, turci, sau ucraineni, care trăiesc în România, au acces la școlile în care se studiază în aceste limbi sau la cele în care limbile respective sunt materie de studiu. Ne putem aștepta ca, în viitorul nu foarte îndepărtat, să avem, în baza acelorași prevederi legislative, și învățământ limba italiană.
Mai mult, analizând textul noii legi a educației, putem considera că ideea studierii limbii materne ca disciplină de studiu poate fi aplicată și altor limbi decât cele ale minorităților naționale. Astfel, dacă se aplică principiile afirmate în lege, privind nediscriminarea, dreptul la identitate culturală și centrarea pe nevoile elevilor, cu consultarea părinților, deși nu este specificat explicit în lege, ar deveni posibilă organizarea de cursuri de limbă maternă și pentru alte limbi decât cele ale minorităților naționale. Spre exemplu, copii cu limba maternă chineză sau arabă, dar și copii din familii mixte pe care părinții doresc să-i familiarizeze cu limba maternă a unuia dintre ei, ar putea urma cursuri de chineză sau arabă în cadrul școlii. Pentru constituirea unei clase ar fi necesară formularea în scris a unei solicitări din partea unui număr suficient de părinți și identificarea unui cadru didactic care să poată preda limbile respective. Principiul se poate aplica desigur și altor limbi. Chineza și araba sunt însă tot mai mult recunoscute și ca limbi de circulație internațională. Existența unor cursuri cu această temă în oferta unei școli ar putea fi de interes și pentru părinții altor copii, fără nicio legătură cu țările sau culturile respective.
Spre exemplu, prezența unor cursuri de limba arabă în școli ar putea răspunde astfel unor nevoi foarte diverse, între care cele ale:
- cetățenilor români proveniți din țări arabe, indiferent dacă mai vorbesc sau nu în familie limba arabă;
- cetățenilor români ce doresc să ofere copiilor lor șansa de a învăța o limbă ce le poate oferi oportunități importante pentru o viitoare carieră profesională
- cetățenilor străini vorbitori de limba arabă cu drept de ședere în România.
În lipsa unei asemenea oferte, cei din prima categorie ar pierde sau ar menține foarte limitat contactul copiilor lor cu limba lor maternă, iar cei din ultima categorie și-ar înscrie copiii la „școlile arabe”, care, în numeroase cazuri, oferă oportunități mai reduse de integrare în societatea românească.
Nu avem în prezent astfel de situații. Există cazuri în care elevi la școli publice, ce au limba maternă arabă sau pe care părinții doresc să-i inițieze din diferite motive în limba arabă, urmează cursuri private de limba arabă, uneori organizate cu sprijinul unor asociații profilate pe promovarea limbii și culturii arabe. Sperăm însă ca în viitorul apropiat, în măsura în care vor exista solitări din partea părinților, sistemul educativ să poată asigura astfel de cursuri în cadrul școlii. Aceasta presupune cel puțin trei demersuri ce ar trebui realizate în paralel:
- identificarea, informarea și sensibilizarea părinților care ar fi interesați să solicite astfel de cursuri pentru copii lor;
- pregătirea din punct de vedere administrativ a sistemului educativ pentru a putea răspunde unor asemenea solitări prin crearea de posturi pentru cadrele didactice;
- formarea cadrelor didactice care să îndeplinească simultan condițiile pentru încadrarea în învățământ și competențele de limbă specifice.
Legea educației menționează posibilitatea formării cadrelor didactice care predau în limbile minorităților, atât în România, câ și în alte țări. O abordare similară va fi cu siguranță necesară și pentru limbile comunităților de imigranți, cu atenție specială acordată recunoașterii formărilor realizate în alte țări de către sistemul de educație din România.
O problematică asemănătoare poate fi analizată în legătură cu practica predării religiei pentru copii din familii de imigranți ce au religia diferită de religiile regăsite în mod tradițional în zona respectivă. Vom dezvolta acest subiect în numărul următor al revistei.