Ştirile apărute în mass-media în ultimii ani despre complexul comercial Europa, despre Dragonul Roşu şi despre comunitatea chineză instalată în Colentina se încadrează în mod consecvent în câteva categorii.
Iniţial, majoritatea făceau referire la două aspecte cu conotaţie negativă:
- atitudinea rezervată, lipsa de comunicare şi tendinţa de izolare a membrilor comunităţii chineze;
- tipul de comerţ practicat, combinând produse ieftine dar de proastă calitate cu proceduri la limita legalităţii sau care ignoră anumite reglementări şi generează acuzaţii de evaziune fiscală
Se menţionau în această fază riscurile de a avea în curând, ca şi metropolele occidentale, un cartier chinezesc, complet rupt de societatea românească, unde domină norme nedemocratice şi activităţi ilegale.
Mai recent au apărut şi ştiri care ilustrează relaţiile de colaborare dintre chinezii din colentina şi populaţia locală. Aspectul dezolant al unuia din zidurile Dragonului Roşu a fost schimbat prin organizarea unui concurs de graffiti adresat tinerilor Bucureşteni. Unul din aspectele cele mai interesante care arată tendinţele spre integrare este legat de influenţa bonelor românce care au grijă de copiii familiilor de chinezi. Neavând cu cine să-i lase în timpul lucrului, chinezii au angajat bone din Colentina, care, desigur, vorbesc româneşte cu copiii. Astfel, copiii chinezi ajung să vorbească româneşte mai bine decât chineză, forţându-i şi pe părinţii lor să se străduiască să înveţe limba română. Localnicii par mulţumiţi de convieţuirea cu chinezii şi conştienţi de beneficiile pe care prezenţa acestora le-a adus comunităţii locale.
Cu toate acestea, din când în când apar referiri în mass-media la razii ale poliţiei care amendează comercianţii prinşi că nu respectă legea, sau care raportează găsirea câtorva chinezi „cu şedere ilegală” (adică cel mai adesea persoane cărora le expirase viza) şi care sunt rapid „îndepărtaţi de pe teritoriul României”. Tot la categoria ştirilor negative care îşi fac ocazional simţită prezenţa sunt cele care denunţă o „mafie chinezo-română” care, sub acoperirea unor activităţi comerciale aparent legale, se ocupă cu acţiuni ilegale, de evaziune fiscală pe scară largă şi spălare de bani.
Incendiul din 26 mai 2010, amplu reflectat în mass-media şi soldat din nefericire cu moartea unui pompier, a generat pagube de câteva sute de mii de euro, şi, chiar dacă complexul a fost asigurat, incendiul a afectat în mod semnificativ afacerile comercianţilor chinezi.
Cu toate acestea, o iniţiativă interesantă, la puţin timp de la incendiu, din vara acestui an, a fost foarte puţin reflectată în presa românească dar a apărut pe site-urile chinezilor care trăiesc în diaspora. Este vorba despre un apel lansat în a doua parte a lunii iulie, în rândul comunităţii chineze, de a dona bani şi ajutoare materiale în sprijinul victimelor inundaţiilor din luna iune din nord-estul României. Astfel, sensibili la soarta miilor de români care şi-au pierdut locuinţa, comercianţii chinezi au strâns peste 60.000 de lei şi obiecte în valoare de câteva mii de lei, pe care le-au donat familiilor care au avut de suferit în urma inundaţiilor. Nu ştim exact unde au fost direcţionate aceste ajutoare, sau dacă cei care le-au primit au fost informaţi că sunt din partea comunităţii chineze din Colentina, dar este fără îndoială un gest care ne face să ne gândim că poate mulţi dintre miile de chinezi care trăiesc în prezent în România doresc să participe la viaţa societăţii şi nu să trăiască izolaţi.
Deocamdată, cum rezultă şi din cele de mai sus, imaginea pe care o reflectă mass-media despre chinezii din România este plină de contraste. Ceea ce nu este un lucru foarte rău. E preferabil să avem o imagine nuanţată, decât să asistăm la generarea unui stereotip negativ cu privire la această comunitate, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, stereotip care odată conturat, va fi mult mai dificil de modificat.