Președinte de onoare Divers Etica
Facem vorbire în aceste rânduri despre fenomenul imigraţiei în dezbaterea celei de a IX-a Conferinţe Internaţionale Diversitatea în Organizaţii, Comunităţi şi Naţiuni care a avut loc la Riga, în 16-19 iunie 2009. Acest ciclu de conferinţe a devenit otradiţie printre toţi cei interesaţi în domeniu din întreaga lume, şi mi-aş dori ca ecourile ei să ne atingă. Specialişti, academicieni, oameni de afaceri se întâlnesc în fiecare an pentru a lua pulsul diversităţii şi al gestiunii acesteia pe mapamond.
Oamenii pe care i-am întâlnit cu acest prilej au avut teme dintre cele mai diverse, dar am ales să ne centrăm de această dată asupra prezentărilor câtorva profesori universitari din Sydney, Australia, Ierusalim, Israel, Fort Wayne, Indiana şi Columbia, New York, SUA: Jock Collins, Vicor Azarya, echipa Mitchell Sherr & Max Montesino şi Vilma Ilic. Abordările lor fac trimitere la criza financiară globală şi impactul ei asupra imigranţilor şi diversităţii, la marginalitatea reconstruită prin turism şi migraţie internaţională, la ascensiunea conflictelor de natură etnică şi religioasă din SUA în decursul secolului XXI, precum şi la faptul că a fi alb este tot o caracteristică rasială. O să încheiem cu concluziile unui studiu din 2007 asupra diversităţii şi efectelor acesteia în lume, realizat de Robert Putnam, profesor universitar la Harvard.
Cred că este necesar să vă prezint nu numai opiniile mele, dar în special opiniile colegilor mei cu riscul că unele dintre ele se află în contradicţie cu propriile-mi păreri. Documentul de faţă este un rezultat al dezbaterilor. Aceste întâlniri sunt de fiecare dată o provocare fertilă.
Criza financiară globală sau marea recesiune, cum a fost numită de către Pascal Lamy, preşedintele World Trade Organisation, are un impact profund asupra imigranţilor, al căror număr este în continuă creştere. Imigranţii resimt mai puternic criza decât nativii. Globalizarea introduce o mare contradicţie: internaţionalizarea muncii nu ţine pasul cu internaţionalizarea capitalului. În recesiunile din trecut imigranţii s-au lovit de problema lipsei locurilor de muncă şi, prin urmare, de scăderea veniturilor. Aceasta a avut ca efect complicarea procedurilor şi a politicilor publice privind refugiul. În zilele noastre, noua recesiune duce la înmulţirea imigranţilor ilegali. Cum rata şomajului este în creştere în întreaga lume, prezenţa unui număr tot mai mare de imigranţi duce la apariţia inevitabilă a conflictelor sociale, la discriminare şi ură rasială. Au loc chiar şi referendumuri naţionale pentru adoptarea unor politici anti-imigraţioniste şi de afirmare a opoziţiei la diversitate (Australia ca exemplu).
Dreapta politică blamează imigranţii pentru toate aceste rele şi, mai devreme sau mai târziu, vom fi martorii unei ascuţiri a rasismului. Alegerile Europene au demonstrat succesul partidelor naţionaliste: în Marea Britanie, Finlanda, Olanda, Belgia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, România. Prezenţa pe scena politică a acestor partide pare să se accentueze şi în Franţa, Germania şi Austria. Istoria se repetă. Astfel, Marea Britanie restrânge posibilităţile imigranţilor din ţările Europei de Est, Noua Zeelandă dimpotrivă, Germania plăteşte întoarcerea imigranţilor în ţările de origine, Japonia face la fel pentru sud-americani.
Se afirmă de asemenea o ideologie de contestare a tratamentului diferit şi al acţiunilor afirmative. Ţările mai sărace sau mai puţin dezvoltate se opun învăţământului bilingv. Sunt în creştere şi oportunităţile rasiste depolitizare a imigraţiei: jucarea cărţii rasiste pentru strângerea voturilor.
Să nu trecem însă peste ceea ce se întâmplă cu imigranţii care se întorc în ţările lor după experienţele vestice (a se vedea aici şi experienţa României).
La multe dintre aceste persoane marginalitatea e reconstruită, reformulată pentru a veni în întâmpinarea aşteptărilor celorlalţi, de cele mai multe ori pentru a aduce câştig. Ca să fie interesanţi, aceştia încearcă să îşi demonstreze exotismul. Când toate astea se întâmplă în scopuri turistice ajungem la artificiu şi chiar la kitsch. In acest sens, mă pune pe gânduri ironia din cartea unui antropolog israelit: Ce fac evreii cu banii câştigaţi? Deschid muzee.
După evenimentele din 11 septembrie 2001 se remarcă în Statele Unite, şi nu numai, o acutizare artificială a problematicii imigraţiei, dar îndeosebi feminizarea şi politizarea acesteia. Studiile confirmă faptul că, la şase luni de la această catastrofă, incidentele rasiste faţă de arabii americani au crescut de 1700 ori. Rapoartele FBI vin să completeze cu faptul că în perioada 2003-2006 incidentele împotriva latino-americanilor au crescut şi ele cu 35 de procente. A fost punctul critic şi începutul declinului SUA ca simbol de melting pot şi toleranţă. Experţii americani îşi pun întrebarea dacă nu cumva reacţiile agresive ale Guvernului SUA de după evenimentele din 9/11 au dus la conflicte rasiale. Sau poate recesiunea economică? Oricum, xenofobia este latentă în unele segmente ale populaţiei americane. Iar diversitatea înfloreşte.
În urma unui masiv studiu din 2007, Robert Putnam, profesor de Ştiinţe Politice la Harvard este nevoit să admită că, şocant la acea oră, diversitatea deteriorează viaţa civică. Dacă diversitatea intr-o comunitate este mare, forţa civică se diminuează, scade participarea la vot şi tot mai putini oameni se oferă voluntari în proiecte ale comunităţii ori au acţiuni caritabile, scade încrederea între vecini, oamenii se auto-izolează. Economistul Edward Glaeser de la Harvard adaugă faptul că Uniunea Europeană cheltuieşte cu mult mai mult decât SUA pentru protecţie socială, aceasta fiind tocmai o bună macro-reprezentare a rezultatelor lui Putnam, iar aceasta se datorează diversităţii etnice din SUA şi prin urmare scăderii angajamentului civic. Putnam propune solidaritatea civică pentru ieşirea din impas.
Diversitatea este, prin urmare, provocatoare şi inconfortabilă. Ce ne rămâne de făcut? Rasismul şi discriminarea sunt iminente, or să continue, ba chiar or să sporească peste tot în lume, ceea ce face ca implicarea activă şi raţională a oamenilor şi a ţărilor lor în reducerea factorilor distructivi care cauzează hate crimes să devină un deziderat.