Consiliul European din martie 2008 a lansat un apel către statele membre de a îmbunătăţi nivelul educaţional al elevilor şi studenţilor proveniţi din familii de migranţi. În iulie 2008 Comisia Europeană a prezentat Cartea Verde cu titlul de mai sus, ca punct de plecare pentru o dezbatere europeană privind modul în care sistemele educative răspund provocărilor generate de migraţie, atât cea care îşi are originea în alte ţări membre UE, cât şi migraţia provenintă din spaţiul extra-european. Procesul s-a încheiat în noiembrie 2009 cu organizarea la Bruxelles a unei consultări publice la care au fost reprezentate instituţii şi organizaţii cu preocupări în acest domeniu din diferite state membre, între care şi Institutul Intercultural Timișoara.
Elevii migranţi: nevoi specifice, decalaje socio-economice şi rezultate deseori inferioare
Cartea verde abordează o provocare importantă a sistemelor educaţionale din prezent, o provocare ce nu este nouă dar care, în ultimii ani, s-a intensificat şi s-a răspândit: prezenţa în şcoli a unui număr din ce în ce mai mare de copii din familii de migranţi care se află într-o situaţie socio-economică precară.
Termenii „copii din familii de migranţi”, „copii de migranţi” şi „elevi migranţi” sunt utilizaţi în cartea verde pentru a face referire la copiii tuturor persoanelor care trăiesc într-o ţară a UE în care nu s-au născut, indiferent dacă aceste persoane sunt cetăţeni ai unor ţări terţe, cetăţeni ai unui alt stat membru al UE sau dacă au devenit ulterior cetăţeni ai statului membru gazdă. Această concepţie mai largă de „migraţie”diferă de cea utilizată de anumite texte comunitare care tratează politica de imigrare dar se justifică prin faptul că, deşi există diferenţe majore, atât din punct de vedere juridic cât şi practic, între situaţia cetăţenilor din ţările terţe şi cetăţenii UE stabiliţi într-un alt stat membru există numeroase probleme comune în privinţa educaţiei. Acest lucru este reflectat şi de faptul că sursele de date pe care cartea verde se bazează, studiile internaţionale PIRLS şi PISA, nu fac deosebire în funcţie de ţara de origine şi nu precizează dacă cetăţenii provin dintr-un stat membru al UE sau dintr-o ţară terţă.
Nivelurile istorice ridicate ale fluxurilor de cetăţeni ai ţărilor terţe către UE, asociate cu mobilitatea internă crescută în urma ultimelor două extinderi, au avut ca şi consecinţă faptul că şcolile din anumite ţări ale UE se confruntă cu o creştere bruscă şi marcată a numărului de copii din această categorie. Datele din mai multe statistici arată că în cele 15 ţări ale UE din 2004, cel puţin 10% din elevii în vârstă de până la 15 ani fie s-au născut în altă ţară, fie au ambii părinţi născuţi în altă ţară; procentul ajunge însă la aproape 15% la nivelul clasei a patra de învăţământ primar. În anumite ţări, cum ar fi Irlanda, Italia şi Spania, procentajul elevilor născuţi în altă ţară a crescut de trei sau patru ori faţă de anul 2000. În Regatul Unit, numărul elevilor care au s-au înscris la şcoală în scurt timp după sosirea dintr-o altă ţară a crescut cu 50% în doi ani, adăugându-se la un număr deja ridicat de elevi din familii de migranţi. Mai mult, fluxurile migratorii au tendinţa de a genera concentraţii de elevi migranţi în zone urbane.
Prezenţa unui număr semnificativ de elevi migranţi are implicaţii deosebite în ceea ce priveşte sistemele educaţionale. Şcolile trebuie să se adapteze la prezenţa acestor copii şi să integreze nevoile lor în activitatea axată în mod tradiţional pe oferirea unei educaţii echitabile şi de calitate. Educaţia este esenţială pentru a garanta că aceşti elevi sunt pregătiţi să devină cetăţeni integraţi, realizaţi şi productivi ai ţării gazdă; cu alte cuvinte educaţia poate face ca migraţia să fie o experienţă pozitivă atât pentru migranţi, cât şi pentru ţara gazdă. Şcolile trebuie să joace un rol primordial la crearea unei societăţi favorabile incluziunii, deoarece ele sunt locul cel mai important unde tinerii migranţi şi tinerii din comunităţile gazdă ajung să se cunoască şi să se respecte reciproc. Migraţia poate îmbogăţi experienţa educaţională a tuturor: diversitatea lingvistică şi culturală poate oferi şcolilor resurse valoroase.
Migraţia influenţează educaţia copiilor chiar şi atunci când aceştia provin din familii cu un statut socioeconomic şi educaţional înalt. Întreruperea programului şcolar sau diferenţa de limbă şi cultură pot genera efecte negative cel puţin pe termen scurt; cu toate acestea, ei au perspective bune de succes educaţional pe termen lung, iar expunerea la culturi şi limbi noi contribuie la dezvoltarea personală a acestor copii. Este evident că mulţi dintre copiii de migranţi, inclusiv cei din recentul val de imigrări, fac parte din acest grup. Cu toate acestea, Cartea Verde se concentrează pe asocierea diferenţelor lingvistice şi culturale cu dezavantajele socio-economice, precum şi pe tendinţa acestui fenomen de a se concentra în anumite zone şi şcoli. Aceasta reprezintă o provocare substanţială din punct de vedere educaţional, reuşita sau insuccesul sistemelor educaţionale având consecinţe sociale importante. Aşa cum confirmă mai multe studii de specialitate, există diferenţe semnificative şi de multe ori de durată în ceea ce priveşte succesul educaţional al tinerilor migranţi în comparaţie cu colegii lor.
Diferenţele de performanţe de citire în funcţie de locul de naştere al părinţilor, 2006 (scorul mediu pe scara PIRLS)
Încă din 1994, Comisia a subliniat într-un raport pe această temă riscuri, cum sunt: adâncirea diviziunilor sociale, care se transmit şi generaţiilor viitoare, segregarea culturală, excluziunea comunităţilor şi conflictele inter-etnice. Deşi responsabilitatea stabilirii politicilor educaţionale este de competenţa statelor membre, provocările descrise de Cartea Verde sunt, din ce în ce mai mult, comune.
Anumite ţări reuşesc mai bine decât altele să reducă diferenţele de succes educaţional dintre elevii migranţi şi elevii din ţara gazdă. Există un potenţial clar de schimb de experienţă în ceea ce priveşte factorii care determină dezavantajarea educaţională şi politicile care pot ajuta la abordarea acestora, iar România, unde prezenţa copiilor de imigranţi în şcoli este de dată recentă şi încă în număr redus, trebuie să înveţe atât din reuşitele, cât şi din greşelile altora state ale UE în această privinţă.
O soluţie depăşită ce necesită actualizare
Directiva 77/486/CEE, adoptată în 1977 a rămas până în prezent singurul document din acquis-ul comunitar care se referă la gestionarea migraţiei în sectorul educativ. Această directivă se aplică în cazul copiilor din alte ţări ale UE şi prevede că statele gazdă trebuie:
- să asigure învăţământ gratuit pe teritoriul lor, adaptat nevoilor specifice acestor copii, în special predarea unei limbi oficiale a statului gazdă; precum şi
- să promoveze învăţarea limbii materne şi a culturii ţării de origine, coordonată cu educaţia normală, în cooperare cu statul membru de origine.
Cartea verde lansează o invitaţie la reflectarea asupra viitorului directivei, a rolului pe care aceasta ar putea să-l joace în prezent pentru îmbunătăţirea educaţiei copiilor de lucrători migranţi din ţările UE. Punerea în aplicare a acestei directive nu s-a făcut în mod uniform. Reflecţia propusă ar trebui să stabilească dacă directiva mai corespunde nevoilor actuale ale statelor membre în acest domeniu şi dacă este oportună menţinerea, revizuirea sau chiar eliminarea sa.
Concluzii preliminare
Concluziile dezbaterilor de până acum, deşi nu întrunesc un consens general, tind să meargă în direcţia încurajării unei abordări globale a fenomenului, cu atenţie asupra găsirii unei formule care să asigure pentru toţi copiii, indiferent de statutul juridic pe care îl au, acces la educaţie de calitate şi măsuri care să ţină cont, nu doar de dificultăţile de natură socio-economică, ci şi de nevoile de natură culturală şi lingvistică. Totodată, consultările au confirmat importanţa promovării unei educaţii interculturale, astfel încât şcoala să favorizeze integrarea, fără a impune asimilarea şi combătând tendinţele de marginalizare şi izolare.