Luciana Grosu
Refugiaţii originari din Iran şi Iraq reprezintă un procent însemnat din numărul celor care solicită azil in România. Deşi românii îi percep adesea la fel – “străini fără ţară ”- fiecare refugiat poartă cu el o poveste de viaţă diferită şi a parcurs un alt drum de la sosirea sa în România. Un singur lucru au în comun toţi refugiatii: conştiinţa dureroasă a faptului că nu se mai pot întoarce.
Religie nouă, ţară nouă
Majoritatea dintre noi nu am concepe ideea că trebuie să ne schimbăm ţara o dată ce ne schimbăm religia. Şi totuşi, asta i s-a întâmplat lui Sohrab Abidian, creştin de origine iraniană, care s-a refugiat, începând cu 2008, în România.
„Poliţia iraniană îi torturează pe creştini. Familia mea a fost şi ea persecutată. Soţia mea a fost interogată, ameninţată şi bătută când a trecut la creştinism.”
Sohrab Abidian a solicitat azil împreună cu soţia şi cei doi copii ai săi. Nu i-a fost greu să aleagă România, pentru că mai fusese aici în 1997.
Din cauza problemelor financiare, Sohrab Abidian nu şi-a putut încheia studiile de medicină începute în România şi s-a văzut obligat să se întoarcă în Iran.
„Când am revenit în Iran, m-am căsătorit şi i-am spus soţiei mele că nu mai vreau să fiu musulman şi …a fost de acord”, povesteşte Sohrab Abidian mândru.
Convertirea la creştinism le-a pus însă viaţa în pericol la amândoi. „Am încercat să le vorbesc oamenilor din Iran despre creştinism şi ei m-au raportat poliţiei. Poliţia m-a ameninţat şi m-a bătut.” Sohrab Abidian a decis să se întoarcă în România, de această dată împreună cu familia.
„Autorităţile iraniene doresc să mă aresteze, deci nu mai pot intra în ţara mea. Acum sunt un refugiat”, spune el resemnat.
În prezent, Sohrab este student în ultimul an la Medicină şi speră să se poată specializa în pediatrie sau chirurgie.
„Vreau să fac ceva de folos societăţii româneşti. Nimeni nu-şi părăseşte ţara de plăcere, este foarte greu într-o ţară străină… Dar dacă studiezi, iar apoi îi poţi ajuta pe oameni, aceasta este cu adevărat o bucurie !”, spune el pe un ton convingător, care i-ar face să se simtă ruşinaţi pe mulţi dintre medicii români.
Dictatura – o “cuşcă politică”
Sohrab nu se teme să vorbească despre regimul dictatorial din Iran: „Oamenii sunt închişi în această cuşcă politică. Nu există libertate în ţara mea. Nimeni nu poate spune ceea ce gândeşte”.
Sohrab aduce în discuţie protestele din Iran de acum doi ani, când, în urma alegerilor prezidenţiale, sute de oameni au ieşit în stradă, acuzându-l pe câştigătorul alegerilor, Mahmoud Ahmadinejad, de fraudă electorală. „Mulţi oameni au fost omorâţi atunci, iar majoritatea celor arestaţi, sunt încă în închisoare”, povesteşte el.
Deşi scandalul legat de alegerile prezidenţiale din Iran a făcut înconjurul lumii, mass-media naţională abia dacă a acoperit subiectul. „Media iraniană nu este nici ea liberă. Totul este controlat de guvern”, explica Sohrab. „Toate publicaţiile scrise sunt monitorizate şi multe ziare pro-reformă au fost deja închise de către autorităţi. Jurnaliştii care îndrăznesc să critice regimul sunt aruncaţi în închisoare”.
Ştiri despre protestele electorale din 2009 au asaltat comunitatea internaţională prin intermediul reţelelor online de socializare. Totuşi, “”evoluţia Twitter”, cum a fost supranumită mişcarea populară din Iran, a fost la scurt timp înăbuşită. Este web 2.0 o soluţie pentru a promova libertatea de expresie în Iran? „Internetul este de asemeanea cenzurat şi controlat de guvern. Accesul la spaţiul online este dificil şi limitat”, avertizează Sohrab .
Curajul de a spune NU poligamiei
În ziua de azi, simpla menţiune a cuvântului „musulman” naşte în mintea unui european întrebarea nerostită „şi drepturile femeilor?”. Adevărul este că statutul femeilor variază de la ţară la ţară, existând diferenţe uriaşe chiar în cazul comparării statelor musulmane între ele. Totuşi, „în multe ţări femeile musulmane au mai puţine drepturi ca bărbaţii musulmani”, recunoaşte Sohrab .
„În ţara mea, femeile sunt obligate să poarte îmbrăcăminte modestă, cum ar fi hijab-ul. Dacă nu-l poartă, riscă să fie arestate”, explică el.
În plus, femeile iraniene nu au dreptul să deţină poziţii importante în politică sau sistemul de justiţie şi nici să candideze pentru Preşedenţie. Poligamia este legală, dar puţin întâlnită.
„Totuşi, aminteşte Sohrab, Parlamentul iranian a elaborat în 2008 un proiect de lege conform căruia bărbaţii iranieni ar fi primit dreptul să-şi ia mai multe soţii, fără acordul primei soţii”.
În urma protestelor organizaţiilor care luptă pentru egalitate, propunerea legislativă a fost retrasă. Temporar. Nu se ştie încă dacă victoria femeilor iraniene va fi de durată.
Pedeapsa cu moartea – preţul libertăţii de gândire
„Nu sunt musulmanii, sau iranienii, cei care persecută oamenii de altă religie, în general, ci actualul regim iranian, în particular”, subliniază Sohrab. „Autorităţile sunt cele care interzic orice altă religie în afara Islamului şi tot ei condamnă la moarte pe oricine se converteşte”.
Un exemplu în acest sens ar fi cazul pastorului iranian Rev. Joseph Ndrkhany care a primit de curând sentinţa cu moarte şi riscă să fie executat. http://www.gonzotimes.com/2010/10/an-iranian-pastor-facing-execution/
Refugiat într-o ţară membră UE, Sohrab admiră democraţia şi libertatea de care se bucură locuitorii statelor europene. El îşi pune toate speranţele în comunitatea internaţională a cărei intervenţie o soliticită: „Toate ţările ar trebuie să ia măsuri împotriva Guvernului Iranian! În acest moment, a fi creştin în Iran, e egal cu a fi criminal!”.
„Noi, musulmanii, chiar respectăm toate religiile. Pentru noi oamenii sunt oameni indiferent de religie. Dacă un om este bun, nu contează ce religie are”, spune Abida M. , profesoară de limbă arabă de origine irakiană. Abida s-a văzut obligată să-şi părăsească ţara din cauza războiului. Dacă în Irak nu fusese niciodată confruntată cu discriminarea religioasă, în România s-a izbit de prejudecăţile celor din jur: „Oamenii spun că musulmanii sunt terorişti şi că se omoară unii pe alţii. Unei prietene musulmane i s-a întâmplat ca cineva să vină pe stradă şi să-i smulgă baticul de pe cap. Aşa ceva nu ar trebui să se întâmple!”
La sfârșitul anului 2009, erau înregistrați 1.117 de străini care au obținut o formă de protecție și care continuă să locuiască în România. Mai mult de jumătate dintre ei provin din Irak (52,5%), alte țări de proveniență în ordinea proporției de străini cu forma de protecție în România fiind Iranul (8%), Palestina (5%), Congo (4%), Turcia (3%). Celelalte țări / regiuni de proveniență înregistrează procente mici, sub 5%.