Viorela-Mihaela Gherasim Jurnalism, Anul II, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Universitatea Babeş- Bolyai, Cluj-Napoca
Riadh Luati, un tânăr arab musulman, în vârstă de 23 de ani, este student în anul al IV-lea la Facultatea de Stomatologie, în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie, “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca. Este originar din Tunisia, locuind chiar în capital ţării, Tunis. După aproape 4 ani de când se afla în România, acesta a reuşit să înveţe limba română.
De ce ai ales Europa şi mai ales România, pentru a urma studiile superioare?
În primul rând, din cauza sistemului de notare, asemănător cu cel francez din Tunisia. La noi se notează de la 1 la 20, iar la facultate ca să intri trebuie să ai un scor de minim 17 puncte, iar eu nu sunt chiar atât de bun. Sunt facultăţi de stat, dar şi private ca şi aici, doar că cele private sunt foarte scumpe, iar la cele de stat se intră cu note foarte mari. Şi în plus, la noi, încă nu există facultăţi private de medicină. În al doilea rând, pentru că viaţa e mai ieftină aici decât în Franţa, unde îmi doream eu să ajung.
Ce avantaje îţi oferă oraşul Cluj-Napoca, în comparaţie cu celelalte oraşe din ţară?
Clujul, în afară de engleză și germană, are și linia franceză de studiu şi e mai uşor. La noi, facem şcoală în limba arabă până în clasa a III-a, iar după aceea facem numai în limba franceză. Timişoara e pe linia engleză, Bucureşti tot pe linia engleză… Aici avem formată o clasă numai de arabi şi doar câţiva francezi. M-am obişnuit şi e mai frumos!
Care sunt diferenţele, dar mai ales asemănările, dintre cultura arabă şi cea română?
Din ce am văzut eu până acum, sunt diferenţe legate de unitatea familiei. Familia în Tunisia este mai unită, mai apropiată, aici in România mi se pare că rudele se tot îndepărtează unele de altele. De exemplu, eu cu vărul meu, care studiază şi el aici medicină generală, suntem foarte apropiaţi. Mergem împreună aproape peste tot, locuim împreună şi dacă se întâmplă să plece undeva îl sun să-l întreb ce face. La fel procedează şi el. Şi asta nu doar pentru că suntem departe de casă, chiar şi în Tunisia facem tot la fel, acolo, cu toate rudele. În rest nu e mare diferenţă între Tunisia şi România, numai cei care ţin prea mult la religie sunt mai diferiţi. La mine acasă, părinţii sunt mai stricţi, cu mine, cu fraţii mei şi cu sora mea, sunt mai conservatori şi nu putem discuta chiar orice. Dar, prietenul meu Habib, poate discuta deschis şi poate să facă ce vrea acasă la el, pentru că părinţii lui sunt mai moderni. De exempu, la mine acasă pot invita prieteni în timpul zilei, dar nu am voie să-i cazez peste noapte în casă, nu mă lasă părinţii, dar la Habib prietenii au voie să rămână peste noapte.
Ce impact are asupra ta faptul că trăieşti într-o ţară europeană şi mai ales creştină?
La noi trebuie să facem ce spune Coranul, (Cartea Sfântă a musulmanilor). Sunt 5 baze în religia noastră: trebuie să mărturiseşti că Dumnezeu e unul şi Mohamed e profetul Lui; trebuie să faci cinci rugăciuni pe zi; să dai bani la săraci în raport cu cât câştigi; să ţii post în luna Ramadan în fiecare an; şi să mergi la Mecca să stai patru, cinci zile, măcar o dată în viaţă. Obligatoriu este doar dacă poţi, dacă ai bani şi eşti sănătos. Când sunt în România nu prea am cum să le îndeplinesc pe toate pentru că nu am timp. Deşi există moschee aici, nu merg niciodată ca să mă închin. Asta se întâmplă cam la fiecare dintre noi arabii. Chiar şi la fete, care trebuie să poarte hijab, (acoperământul pe cap), unele nu-l mai poartă. Dar nu numai în România, chiar şi în Tunisia,ele poartă hijab pentru că aşa vor şi fiindcă aşa scrie în Coran, dar nu sunt obligate. Cele care nu vor nu-l poartă.
Ce hobby-uri ai şi care este cel mai înfocat dintre toate?
Joc cărţi cu băieţii, ascult muzică, îmi place să călătoresc, dar cel mai mult iubesc fotbalul. Pot spune că sunt bolnav cu fotbalul şi mai ales după Clubul African, pentru că urmăresc la televizor toate meciurile. Însă, îmi place să joc şi pe teren cu colegii mei. Uneori, formăm echipe, de arabi şi de români şi arabii câştigă de obicei.
Dacă doreşti să asculţi muzică specifică ţării tale, unde mergi? Muzica românească îţi place?
De obicei ascult muzică arabă acasă, cu vărul meu, cu prietenii mei din Tunisia, fiindcă nu avem unde să mergem, dar singurul loc unde se poate asculta muzica noastră e la Club Diesel, unde se organizează din când în când, tot de către noi, arabii, Tunisian Party. Muzică românească ascult şi îmi place Inna, DJ Project şi Puya, dar mai sunt şi alte piese care aparţin altor artişti.
Cum ţi se pare domeniul culinar românesc, îţi plac preparetele tradiţionale româneşti?
Nu prea am mâncat, pentru că aici majoritatea sunt pe baza de carne de porc, iar noi musulmanii nu mâncăm carne de porc fiindcă e păcat, aşa scrie în Coran. În schimb îmi place salata de vinete foarte mult şi sarmalele, dacă sunt făcute cu carne de vită sau oaie.
Cum socializezi cu românii, ţi-ai făcut prieteni printre ei?
Am prieteni români, dar ei au o problemă cu ieşitul în oraş. Când îi sun să-i invit undeva, să ne întâlnim, să facem planuri, ei au mereu motive să refuze, ba sunt obosiţi, ba nu au chef… în plus ei au o vorbă „în weekend ieşim”, dar în rest nu. Noi ieşim în oraş şi dacă nu e weekend, atunci când nu avem de făcut altceva mai important.
Te-ai simţit vreodată discriminat în România?
Nu am avut probleme de acest gen, dar mi s-a întâmplat mai demult, când eram într-un bar şi un român m-a întrebat ironic, ce căutăm noi, arabii, aici? Nu avem ţara noastră? Fiecare în ţara lui. Dar i-am răspuns că şi românii merg în alte ţări, chiar şi la noi în Tunisia, ca să nu mai vorbim de Italia.
Ce nu îţi place în România, sau ce te deranjează cel mai mult?
Infrastructura este mai faină în Tunisia, străzile sunt mai bune şi viaţa este mai ieftină decât în România. Nu am găsit nimic aici mai ieftin ca în Tunisia şi salariul e aproape la fel… acolo cu 20 de lei poţi să trăieşti o săptămână şi să mănânci bine. Aici un sandvici e de 3 ori mai scump… Cu toate astea, eu nu simt greul, ca alţii, care vin aici să muncească, pentru că mă întreţin părinţii.
Eşti mulţumit de sistemul de învăţământ din România?
În general, da. Practica este foarte bună aici. Însă, pentru noi stăinii sunt mai scumpe creditele, dacă ajungem în cazul în care trebuie să le plătim. Noi dăm 50 € pentru un credit, iar românii plătesc numai 20, sau 30 de lei. Este diferit.
Dar de sistemul de sănătate din România?
Serviciile de sănătate sunt bune, însă noi, ca străini nu avem nici o gratuitate şi nici măcar ca studenţi.
Ţinând cont de diferenţele climatice dintre cele două ţări, cum te-ai acomodat aici?
Prima dată mi-a fost greu şi nu-mi plăcea mai ales iarna, frigul. Dar mi-a plăcut zăpada care e aşa de multă în România faţă de Tunisia, unde e doar un strat subţire. Acum m-am obişnuit.
Ce planuri de viitor ai? Îţi doreşti să rămâi în România, sau te întorci în ţara ta ca să profesezi ca doctor?
Sincer, m-am obişnuit aici. După facultate o să fac o specializare pe aparate dentare şi o să-mi deschid un cabinet. Dacă merg în Tunisia şi stau mai mult de două-trei luni mă plictisesc, acum viaţa mea este aici. Însă, în viitorul mai îndepărtat m-am gândit că poate o să mă stabilesc în Franţa, dacă nu o să-mi meargă bine afacerea aici.
Islamul este urmat în România doar de 0,3 % din populaţie, dar are o tradiţie de 700 de ani în Dobrogea, regiune ce a fost provincie otomană aproape cinci secole (cca. 1418-1878). Cea mai mare parte din cei 58.000 de musulmani din România sunt Sunniţi. 85% dintre ei locuiesc în Judeţul Constanţa, 12% în Judeţul Tulcea, iar restul în centre urbane ca Bucureşti, Brăila, Călăraşi, Galaţi, Giurgiu şi Drobeta-Turnu Severin. Din punct de vedere etnic, cei mai mulţi dintre ei sunt tătari şi turci, dar există şi mici comunităţi de albanezi şi romi musulmani, la care se adaugă în prezent grupurile de imigranţi din Orientul Mijlociu. În România se află peste 80 de moschei. Interesele musulmanilor sunt reprezentate, conform Legii Cultelor, de Muftiyatul Cultului Musulman din România.