Câteva vorbe despre tine. De când eşti în România? Care a fost prima ta impresie despre România când ai ajuns aici şi cum ţi se pare astăzi?
Sunt în România din anul 1996, mai exact de pe 6 octombrie 1996. De fapt, v-aş putea mărturisi totul de la început. Am fost fermecat de această ţară de când i-am călcat pământul pentru prima oară. N-aş putea să explic cu exactitate fenomenul. N-aş putea să spun dacă e datorită faptului că oamenii sunt mai apropiaţi unii de ceilalţi, mai umani, sau pentru că i-am găsit mai calzi. Pe scurt, România m-a fermecat, România m-a primit, România mi-a deschis uşile.
În anii trecuţi se vorbea despre România ca despre o ţară de tranzit înspre ţările occidentale. Însă din ce în ce mai mulţi imigranţi aleg acum să se stabilească aici. Cum vezi lucrurile? România are o mai mare deschidere faţă de imigranţi prin oportunităţile de integrare?
România, ţară de tranzit… După cum ştiţi, fenomenul imigraţiei este determinat de multiple motive şi fiecare imigrant are mulţimea sa de problem şi motivaţii. A alege România ca ţară de tranzit… depinde de fiecare om în parte. Mulţi dintre cei care ajung în această ţară încearcă să se stabilească aici, în ciuda anumitor constrângeri culturale, mai ales a celor legate de limbă. De altfel, am remarcat că în fiecare zi vin noi migranţi, care decid să se stabilească în România. Îi întâlnesc des, şi în urma discuţiilor, înţeleg că preferă să rămână aici. Occidentul nu mai este la fel de atractiv ca altădată. Ar putea fi datorită crizei? România face parte din marea familie europeană. Ce este de făcut din punctul tău de vedere pentru îmbunătăţirea condiţiei imigranţilor, în aşa fel încât să se bucure de drepturi, obligaţii şi oportunităţi similare cu cei care sunt stabiliţi în alte state europene? Am asistat la integrarea României în NATO şi în Uniunea Europeană. Am fost şi continui să fiu martor al transformărilor acestei ţări. Chiar dacă mai există multe domenii în care diverse aspecte trebuie ameliorate, trebuie să recunoaştem că multe lucruri s-au schimbat, atât pe plan social, cât şi pe plan economic. Ne-am dori ca lucrurile să funcţioneze ca în alte state
ale UE, dar trebuie să acceptăm faptul că evoluţia nu poate şi nu trebuie să fie prea rapidă. E adevărat, sufăr pe propria-mi piele datorită faptului că armonizarea legilor este întârziată, în raport cu dispoziţiile UE, dar rămân optimist, fiind convins că lucrurile se vor ameliora în câţiva ani.
Lucrezi la o bancă renumită. Cum ai reuşit această performanţă?
„Vei mânca din sudoarea frunţii tale”, cum se spune în Biblie. Lucrez într-o mare instituţie bancară. Cum am reuşit? Nu a fost uşor, dar am perseverat şi am reușit să fiu admis. Trebuie să mărturisesc că am avut mult, mult noroc. Nu știu dacă ar trebui să vorbim de performanţă, aş menționa mai degrabă factorul «noroc» şi faptul că am fost prezent în locul şi la momentul potrivit. Ar fi putut fi oricine altcineva în locul meu!
Crezi că în România se poate vorbi despre discriminare? A fi diferit de ceilalţi este un atu sau un handicap? De când eşti în România ai trait situaţii în care faptul că eşti de culoare a fost o oportunitate, ţi-a deschis anumite uşi?
Discriminarea… Cine practicădiscriminarea? Împotriva cui? A prefera un român în locul unui strain pentru un anumit post se poate numi discriminare? Sincer vorbind, acest cuvânt este destul de vag şi nedeterminat. Nu o să ne ocupăm de semantică acum, dar fiecare ar putea zice ceea ce crede, la acest capitol. În ceea ce mă priveşte, aş spune că discriminarea nu este atât de virulentă în România, nu aşa cum o putem întâlni în alte ţări. Sunt mulţi străinii care lucrează în România, chiar dacă nu au carte de muncă. Aceasta nu este discriminare, ci efectul legilor şi al (ne)aplicării lor. În calitatea mea de străin am putut beneficia de mai multe facilităţi decât economice. Ok! Dar putem să ne unim forţele pentru a depăşi aceste momente dificile? Când vor întinde mâna celorlalţi cei care au reuşit în România, aşa cum o face comunitatea arabă? Să ne depăşim egoismul, să ne unim, să fim mai vizibili, şi poate vom avea O VOCE! Cu o cultură atât de bogată şi de variată, ar trebui să folosim promovarea culturii noastre ca una din modalităţile de a ne face cunoscuţi. De îndată ce toate condiţiile vor fi reunite, voi putea vorbi de finanţe. Vă asigur că ar fi o excelentă intrare pentru cultura noastră africană în România. Pentru moment, mă opresc aici.
Să ne spui câte ceva desprelegătura cu cei rămaşi acasă. Ţi-e dor de Congo natal? Care mai este situaţia acolo? S-au liniştit lucrurile?
Am spus-o dintotdeauna şi am repetat-o: dacă inima mea bate acum pentru România, sângele care îmi curge prin vene este congolez. Din 1996 nu m-am mai întors în ţara mea şi nici nu puteţi ştii cum mă chinuie acest lucru, sufăr de moarte. Sunt momente în care mă simt atât de dezrădăcinat, încât mă retrag în carapacea mea. Acest lucru are repercusiuni chiar şi asupra familiei mele. Înstrăinarea este ceea ce mă afectează cel mai tare, dorul de ţara mea, îndepărtarea, sunt foarte greu de suportat în anumite momente. Am o fiică, Laetitia, de doisprezece ani, care nu a văzut niciodată ţara de origine a tatălui ei şi asta îmi face rău. CONGO NA BISO CONGO YA BA KO! CONGO NA NGAI TO BONGISA! Versuri ale unui cântec al Bantous din Capitala, versuri ce îmi amintesc mereu de ţara mea cea frumoasă. Războiul civil mi-a distrus ţara, a divizat un popor atât de unit şi de mândru. Politicienii mi-au distrus ţara, căci nu au iubit-o niciodată. Astăzi, iată-ne în afara ei, departe, în căutarea păcii, în timp ce ţara noastră continuă să fie distrusă. Situaţia politică este mai stabilă, dar nu o să putem vorbi de o veritabilă pace până când toţi fiii patriei nu se vor aşeza la aceeaşi masă a negocierilor.
Ce ne poţi spune despre tine? Crezi că eşti o persoană care s-a integrat în societate? Care este definiţia pe care o dai tu cuvântului „integrare”? Care sunt lucrurile care te-au ajutat să te integrezi în România?
Aţi citit povestea cameleonului de Hamadou Hampate Ba? Aşa văd eu integrarea. Cameleonul îşi
schimbă culoarea în funcţie de mediul înconjurător, se adaptează mediului în care se găseşte, astfel încât devine una cu natura. Mă simt pe deplin integrat în societatea românească, căci mi-am droit acest lucru şi l-am realizat, chiar dacă nu am obţinut încă cetăţenia. Integrarea este o chestiune de voinţă şi de ambiţie. Vrei să trăieşti într-o ţară, vrei să îţi construieşti viaţa acolo? Atunci adoptă-i obiceiurile şi vei fi acceptat! Cel care mă primeşte nu este obligat să îmi adopte modelul, chiar dacă are lucruri de învățat de la mine. Eu trebuie să accept diferenţa, să-l înţeleg pe celălalt. Iată, pe scurt, ceea ce m-a ajutat să mă integrez şi cred că le-ar putea folosi şi altora, ca sursa de inspiraţie. Dar, de fapt, nu totul se reduce la a se integra – a fi integrat. Trebuie să vrei şi să îi accepţi pe ceilalți, cu defectele şi calităţile lor, fără a te prostitua din punct de vedere cultural