Expert în migrație
Asociația Cultura Păcii
În tranzit în România 1995 spre Austria, tunisianul Ali Touati a rămas în ţară, unde e căsătorit cu o româncă.
De ce aţi ales să emigraţi în România?
Eram in tranzit. Voiam să ajung în Austria cu un prieten, la muncă. Între timp mi-a plăcut România şi am zis să stăm puţin să vedem dacă merită sau nu. Şi până la urmă am rămas aici.
După 14 ani de şedere vă simţiţi acum integrat deplin în societatea românească?
Eu prefer să nu zic integrat ci să zic că mă înţeleg foarte bine cu românii. Din punctul meu de vedere dacă un lucru este integrat la un lucru mai mare, înseamnă ca e înghiţit, e asimilat. Eu îmi asum caracterul meu şi cultura mea şi rămân cu ea şi de asta mă înţeleg bine, zic eu, şi cu alte naţionalităţi, nu am nici o problemă.
Fiind de o altă cultură, aţi avut probleme cu societatea în procesul dumneavoastră de adaptare şi înţelegere cu populaţia română?
Cu societatea nu prea sunt probleme. Problemele mai mari au fost cu instituţiile statului pentru obţinerea şi mai ales prelungirea permisului de şedere sau cu obţinerea stabilirii de domiciliu, mai ales că la început era o procedură foarte dificilă. Străinii nou veniţi în România, zic eu, sunt foarte norocoşi pentru că legislaţia s-a schimbat mult şi este mult mai uşor să obţii un permis de şedere sau să-l prelungeşti. Pe când am venit noi, eram ca veterani de război. Ţi se dădea un document care avea o valabilitate de trei luni apoi trebuia după două luni să mai pregăteşti actele pentru următoarele trei luni.
Aţi spus că a fost dificil la început cu prelungirea permisului de şedere. Ce aţi dori să facă statul român pentru imigranţi?
Ce mi-aş dori să facă statul român, a început sa fie. Cu câţiva ani în urma s-a schimbat legislaţia privind imigraţia, acum este mult mai coerenta cu toate statele europene, criteriile au devenit mult mai logice aşa cum sunt standardele în restul Europei. Le îndeplineşti bine, nu le îndeplineşti, statul te obligă să părăseşti ţara.
Aţi spus că vă înţelegeţi foarte bine cu românii, că ţara vă place.
Bineînţeles. Dacă nu îmi plăcea ţara nu mă obliga nimeni să mai stau. E o diferenţă foarte mare între instituţii şi societate. Îmi place societatea. Că pentru asta stau aici. Puteam să am succes financiar mult mai mare în alta ţară din Occident dar pentru că e societatea deschisă şi bună cu oameni mulţi mai calzi faţă de cei din alte state europene, pentru acest motiv, am rămas aici.
Ce vă place mai mult în România ?
Femeile.
Ce vă displace cel mai mult ?
Indiferenţa. Nu din partea femeilor nici a majorităţii. Exista relaţii strict superficiale în societate. Dacă urci într-un autobuz nu ai cum să vezi acte de mare educaţie. Adică să se ridice cineva ca să stea un om în vârstă sau o femeie. În România oamenii au devenit atât de pasivi încât indiferenţa face parte din normalitate şi nu le observă decât un străin căruia i se pare încă normal să fii amabil cu bătrânii. Să nu uităm că astăzi sunt tânăr, mâine o să fiu şi eu bătrân şi poate o să am şi eu nevoie de un loc în autobuz.
Aveţi intenţia sa rămâneţi definitiv sau intenţionaţi să vă întoarceţi cândva acasă?
Pentru că am stat destul aici în ţară, am învăţat ca lucrurile nu pot să fie definitive în toate privinţele. Aşa că, să zicem, pentru un rezultat al integrării, dacă este bine, rămân cu familia, şi când nu mai e bine, plecăm.
V-aţi şi căsătorit cu o româncă. Cum mâncaţi acasă, bucătărie românească sau tunisiană?
Libaneză. Îmi place foarte mult mâncarea orientală, în special libaneză şi turcă. Pentru că îmi place foarte multa mâncarea libaneză, m-am antrenat în străinătate şi înainte să vin în România. Fac şi mâncăruri tunisiene şi româneşti dar mai puţin. Acasă eu sunt cel care găteşte.