Ideea acestui articol s-a născut în urma publicării recente de către EUROSTAT a statisticilor privind acordarea cetăţeniei de către statele membre UE. Între timp, tema a dobândit semnificaţii speciale datorită publicării de către mai multe ziare occidentale a unor articole care denunţau ameninţarea pe care ar reprezenta-o pentru UE acordarea în masa a cetăţeniei române pentru cetăţenii Republicii Moldova, precum şi datorită unor declaraţii populiste şi chiar iresponsabile ale unor lideri politici din România, ca reacţie la aceste articole. Nu vom comenta aceste declaraţii şi nici nu vom analiza detaliat articolele care le-au generat, ci ne vom limita la o analiză a datelor statistice, pentru a argumenta trei idei ce contrazic prejudecata că România ar trebui să limiteze redobândirea cetăţeniei române de către cetăţenii Republicii Moldova care doresc acest lucru.
1 Numărul de cetăţenii pe cap de locuitor acordate de România este net inferior faţă de alte state membre UE
Nu este desigur o surpriză faptul că, pe fondul unui relativ declin la nivelul UE al numărului de cetăţenii acordate, Franţa (cu peste 137000), Regatul Unit (cu aproape 130000) şi Germania (cu aproape 100000 de cetăţenii acordate) ocupă primele locuri, conform datelor pentru 2008, date publicităţii în iulie 2010 de EUROSTAT. Pe următoarele locuri se situează Spania (cu peste 80000) şi Italia (cu peste 53000), restul ţărilor membre UE înregistrând valori net inferioare. Numărul total de cetăţenii acordate de România a fost însă în 2008 de numai 5585. Chiar şi mărirea de aproximativ patru ori înregistrată în 2009, conform datelor Ministerului Justiţiei, nu schimbă radical poziționarea României. O analiză corectă presupune însă raportarea numărului de cetăţenii acordate la populaţiei. Şi în acest caz însă România este cu mult în urma marii majorităţi a ţărilor membre UE. Şi faţă de această situaţie, o creştere de ordinul celei înregistrate în 2009 nu face decât să aducă România la niveluri asemănătoare cu cele ale altor ţări aflate încă sub media UE. Într-adevăr, 89% dintre cetăţeniile acordate de România sunt pentru cetăţeni din Republica Moldova. Cu toate acestea, România nu este singurul stat UE care acordă câteva mii de cetăţenii pentru cetăţeni ai Republicii Moldova: Bulgaria a acordat în 2008 aproape 2500 de cetăţenii (adică 34,5% din totalul cetăţeniilor acordate) pentru cetăţeni ai Republicii Moldova. De altfel, România a preluat în 2008 doar 44% din numărul de cetăţeni ai Republicii Moldova care au dobândit o altă cetăţenie, urmată fiind de Bulgaria şi Portugalia, cu aproximativ 20%. Pe de altă parte, Ungaria a acordat în 2008 cu câteva mii de cetăţenii mai mult, în mare parte unor etnici maghiari din ţări învecinate (România, Serbia, Ucraina). Aşadar, practica actuală a României nu justifică în nici un fel afirmaţiile conform cărora s-ar acorda un număr prea mare de cetăţenii cetăţenilor Republicii Moldova.
2 Chiar dacă România ar acorda în masă cetăţenie foştilor săi cetăţeni şi urmaşilor acestora, actualmente cetăţeni ai Republicii Moldova, acest fapt nu ar afecta semnificativ echilibrul migraţiei în UE
Populaţia totală a Republicii Moldova, în scădere lentă dar constantă pe parcursul ultimilor ani, este de mai puţin de patru milioane de locuitori. Dintre aceştia, mai puţin de 70% ar îndeplini condiţiile pentru redobândirea cetăţeniei române şi probabil doar o parte dintre aceştia ar fi cu adevărat interesaţi de obţinerea acesteia. Astfel, ţinând cont de cerinţa de a avea peste 18 ani pentru a putea formula o asemenea cerere, numărul potenţialilor aplicanţi nu este cu mult mai mare decât cel actual, situat la mai puţin de un milion de cereri. Presupunând că procedurile ar fi simplificate şi în decursul a câţiva ani toţi solicitanţii ar primi cetăţenia română, ar reprezenta acest lucru o dezechilibrare demografică la nivelul UE? Chiar şi o creştere de trei ori a numărului de cetăţenii acordate anual, până în jurul valorii de 50 000, nu ar face decât să aducă România la un nivel similar cu cel din Franţa, regatul Unit, Portugalia, sau Spania, din punctul de vedere al numărului de cetăţenii la mia de locuitori. O astfel de cifră ar poziţiona România doar pe locul 5 între ţările UE, din punct de vedere al numărului de cetăţenii, în condiţiile în care este a şaptea ţară ca dimensiune a populaţiei. Pe de altă parte, pe parcursul ultimilor cinci ani numărul total de cetăţenii acordate anual de ţările membre UE a fost în medie de peste 700000. Astfel, eşalonat pe parcursul a câţiva ani un astfel de proces nu ar creşte cu mai mult de 10% volumul total al cetăţeniilor acordate, adică similar cu creşterea înregistrată în 2004, creştere generată preponderent de politica în domeniu a Franţei, Spaniei şi Regatului Unit. Altfel spus, în urmă cu doar câţiva ani UE a trecut cu succes printr-o schimbare în domeniul acordării cetăţeniei asemănătoare (chiar superioară) celei care poate fi anticipate dacă toţi solicitanţii de redobândire a cetăţeniei române primesc răspuns pozitiv. Mai mult, consecinţele de natură demografică ar fi şi mai reduse, dat fiind faptul că un număr remarcabil de cetăţeni ai Republicii Moldova trăiesc şi lucrează deja în diferite ţări ale UE, nu doar în România. Astfel, surplusul de migraţie din afara UE ar fi la un nivel neglijabil. Ceea ce s-ar obţine însă ar fi un statut mai apropiat de normalitate pentru zeci de mii de cetăţeni care nu beneficiază în prezent de drepturi egale şi de respect în ţările în care locuiesc.
3 Neacordarea cetăţeniei române pentru cetăţenii Republicii Moldova care doresc acest lucru şi îndeplinesc condiţiile legale reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului şi a principiilor statului de drept, valori aflate la baza Uniunii Europene
Faptul că legislaţia adoptată de România pentru a permite redobândirea cetăţeniei române de către foşti cetăţeni români care au fost deposedaţi de cetăţenia română fără acordul lor în 1940 şi urmaşii direcţi ai acestora este conformă cu legislaţia internaţională nu este contestat. Este interesant de semnalat că această legislaţie are la bază un drept definit exclusiv pe criterii juridice, văzut ca o măsură reparatorie la adresa unor cetăţeni români, indiferent de apartenenţa etnică a acestora. Nu avem de-a face cu o politică definite pe criterii etnice, cum sunt cele practicate în trecut de Germania, sau în prezent de Bulgaria, Croaţia, sau Ungaria. Aşadar, suntem în situaţia în care legislaţia acordă drepturi legitime, în conformitate cu Constituţia României şi cu practica internaţională, dar accesul la aceste drepturi nu este asigurat în mod adecvat. O analiză a modului în care se pune în practică legislaţia în domeniu arată clar că instituţiile responsabile din România nu au o procedură transparentă în domeniu şi că numeroase cereri nu au primit un răspuns deşi sunt depuse de mai mulţi ani. Considerăm deci că, prin practica actuală, România încalcă atât propria legislaţie, cât şi principiile fundamentale ale drepturilor omului şi democraţiei, afirmate ca stând la baza UE. În aceste condiţii, este şi responsabilitatea structurilor UE de a cere autorităţilor române respectarea legislaţiei privind redobândirea cetăţeniei, şi eventual amendarea acestei legislaţii pentru a o face mai transparentă şi mai echitabilă. Desigur, argumentele de mai sus nu afectează posibilităţile de dezvoltare a relaţiilor politice, economice, culturale între România şi Republica Moldova (ce beneficiază din fericire de un climat din nou favorabil), precum şi a relaţiilor directe între cetăţeni şi organizaţii ale societăţii civile din cele două ţări, tot aşa cum nu trebuie să eludeze autorităţile române de responsabilitatea de a facilita integrarea cetăţenilor Republicii Moldova care care din punct de vedere juridic au statutul de migrant în România.