Oana Neștian, Institutul Intercultural Timișoara
Știm cu toţii că limbajul este un vehicul care transportă gândurile, intenţiile și atitudinile noastre. Unii dintre noi se pricep mai bine la conducerea acestui vehicul, alţii întâmpină difi cultăţi mai mari. Și nu mă refer aici numai la cunoașterea uneia sau mai multor limbi, ci și la talentul (înnăscut sau dobândit) de a opera cu termeni și de a construi fraze într-un mod care să rezoneze cu modul de gândire al celuilalt.
Dacă în cadrul interacţiunii dintre membrii aceluiași grup cultural vorbim de competenţă de comunicare, atunci când comunicarea se realizează între membrii unor culturi diferite, lucrurile devin ceva mai complicate, fi ind vorba despre competenţa de comunicare interculturală – abilitatea unei persoane de a opera cu semnifi caţii culturale diferite pentru a comunica efi cient, astfel încât semnifi caţia mesajului perceput să fi e cât mai apropiată de cea a mesajului transmis.
Limbajul pe care îl folosim poate duce la perpetuarea stereotipurilor și la dezvoltarea prejudecăţilor faţă de anumite grupuri culturale. Stereotipurile reprezintă credinţe suprageneralizate despre membrii unui grup, pe baza simplei lor apartenenţe la grup, iar prejudecăţile reprezintă atitudinile negative faţă de aceste persoane, generate pe baza stereotipurilor. Atitudinile negative faţă de anumite grupuri culturale se transmit din generaţie în generaţie, de cele mai multe ori la nivel implicit, prin intermediul limbajului pe care îl folosim și al atitudinilor pe care le manifestăm faţă de membrii acestor grupuri. Pentru a rupe acest cerc vicios este necesar să conștientizăm semnifi caţia (ascunsă) a cuvintelor pe care le folosim, să ţinem cont de faptul că termenii pe care îi folosim au impact asupra modului în care gândim și acţionăm.
Un exemplu mult dezbătut în cadrul Forumului European pentru Integrare este termenul de „ţară gazdă“, termen care implică în mod automat, deși nerostit explicit, faptul că migrantul este considerat musafi r. Și că, după ce am împărtășit o parte din timpul și resursele noastre cu musafi rul, ne așteptăm ca acesta să plece. Evident (sau mai puţin evident), această atitudine se transmite migranţilor, având efecte psihologice asupra modului în care ei se integrează în societatea „gazdă“ și a rolului pe care și-l percep în interacţiunea cu ceilalţi membri ai societăţii.
De ce există oare nenumărate cazuri de oameni care vorbesc foarte bine limba ţării „gazdă“, au dobândit cetăţenia ţării „gazdă“ și după 20 de ani de când locuiesc și muncesc în ţara „gazdă“ sunt în continuare numiţi străini?
Un alt termen este cel de „imigranţi ilegali“. Dacă din motive mai mult sau mai puţin dependente de voinţa lor unii oameni se afl ă în situaţia de a nu avea acte conform reglementărilor legale, acest lucru nu înseamnă că ei ca persoane sunt ilegali. Însă termenii pe care îi folosim ajung să fi e niște etichete pe fruntea unor oameni, care odată puse acolo, cu greu mai pot fi dezlipite.
Nu în ultimul rând este necesară reamintirea în acest context a termenului de „resortisanţi ai ţărilor terţe“, termenul ofi cial pentru străinii din afara Uniunii Europene. Un termen care nu este doar anost și neprimitor pentru toată lumea, dar, cu siguranţă, nu le face cinste basarabenilor, care, conform legislaţiei, sunt încadraţi în această categorie.
Vă invit pe această cale să vă gândiţi și la alte cuvinte pe care le folosiţi în limbajul cotidian și la impactul pe care acestea îl pot avea asupra celorlalţi, la modul în care ele transmit, conștient sau inconștient, voluntar sau involuntar, anumite atitudini faţă de membrii unor grupuri culturale.