Interviu realizat de Cristina Florescu, Asistent de Programe în cadrul Organizației Femeilor Refugiate din România
„Sunt în România de când mă știu”, spune Marua Fahmi, cetățean irakian care a venit în România împreună cu familia ei în urmă cu 18 ani. Povestea familiei ei este un exemplu reușit de integrare datorită implicării active a imigrantului pe de o parte, și a românului, pe de altă parte, care l-a acceptat și l-a sprijinit.
Cum te simți în România?
Mă simt ca acasă. Lumea care mă cunoaște nu mă tratează într-un mod diferit pentru că sunt străină. Nu cred că este cazul să vorbim despre discriminare la români. Există oameni buni și răi peste tot în lume. Cel mai important lucru pentru mine nu este partea negativă a societății românești ci cea pozitivă și reală, care m-a adoptat și mi-a dat un loc în societate.
S-a schimbat ceva cu privire la atitudinea oamenilor de a-lungul anilor?
Cred că nu numai atitudinea oamenilor s-a schimbat, ci și societatea în ansamblu; ceea ce a generat la români, o atitudine de deschidere față de alte popoare. Trebuie să recunosc că mi-a fost greu la început; am avut de înfruntat prejudecățile și o oarecare respingere din partea oamenilor care nu știau prea multe despre irakieni sau străini în general. Familia noastră a reușit să se adapteze repede pentru că ne-am împrietenit cu oameni cu care am intrat în contact la locul de muncă, școală ș.a.m.d.
Ați avut probleme de identitate culturală, ținând cont de faptul că proveniți dintr-o țară cu tradiții diferite de cele din România?
Nu am avut probleme de identitate culturală. Ne-a fost de folos faptul că am participat la majoritatea activităților desfășurate de către organizațiile și instituțiile neguvernamentale, guvernamentale și internaționale pentru integrarea refugiaților și migranților în Romania. Aceste activități ne-au ajutat să ne cunoaștem nu numai drepturile ci și obligațiile. Am avut parte de consiliere și îndrumare prin instituții specializate sau prin membrii comunității noastre.
Poti să faci o comparație între România și Irak?
Părinții mei provin din Irak, dar noi am trăit în Kuweit până la sosirea noastră în România. Îmi este foarte greu să fac o comparație între cele două țări pentru că eram foarte mica atunci când am venit în România. Ceea ce știu din puținele amintiri pe care le am și din ceea ce mi-au povestit părinții, este că sunt două societăți diferite. Multora care vin din Orientul Mijlociu le este greu să se adapteze în societatea românească.
Ce sfaturi le dai celor care au venit în România și nu se regăsesc?
Sfatul meu ar fi să nu se sperie de schimbările pe care le pot observa ci să accepte, să preia acele lucruri din societate care îi pot ajuta să se simtă mai bine în România. Să își facă prieteni, să guste din mâncărurile tradiționale românești, să citească despre tradițiile românești și să învețe limba română.
Cum poți să faci aceste lucruri dacă întâmpini problem grave de supraviețuire?
Cel mai important lucru este să știi ce vrei și să lupți pentru a-ți atinge scopul. Este foarte important să-ți exprimi dorința, temerile, nevoile. Cum poți face acest lucru dacă trăiești izolat și nu comunici pentru că nu știi limba? Integrarea presupune implicarea societății gazdă și a imigrantului. Toți trebuie să se implice pentru a evita conflictele, stigmatizarea, excluderea socială sau alte lucruri care apar din lipsa de coeziune socială. Îmi face mare plăcere faptul că pot la rândul meu să îi sprijin pe cei care sosesc în România prin sfaturi sau îndrumare către diverse instituții. Este foarte important să ne ajutăm unii pe alții ca să învățăm din greșelile sau experiențele nefericite ale celorlalți. În rest, să ne ajute Dumnezeu!