A venit în România de aproape 12 ani și, deși i-a fost mai greu la început, a reușit să se acomodeze aici. România a devenit treptat a doua lui țară. Doctorul Li Luoxi are în București un cabinet de medicină tradițională chineză și aici muncește cu pasiune, dorindu-și să ajute ca oamenii să devină sănătoși pentru că, spune el, „prea mulți români au probleme de sănătate”.
Doctorul Li Luoxi vorbește cu plăcere limba română deși, adesea, cuvintele sună în gura lui puțin amuzant, în primul rând de la pronunția cu accent specific chinezesc. Lexicul îi este totuși bogat și variat. E semn că trăiește de ceva vreme în România.
„Am ajuns în România acum aproape 12 ani. Niște prieteni de-ai mei au venit aici să facă afaceri și, după o vreme, m-au chemat și pe mine. Am venit la început din curiozitate și cu gândul ca treptat să îmi dezvolt o afacere.
La început asta am făcut, o afacere, însă după o vreme am decis să îmi deschid un cabinet de medicină tradițională chineză.
Trebuie să spun însă că despre țara voastră știu foarte multe lucruri, încă de când eram copil. Pe atunci, vedeam multe reportaje la televizor despre România, iar Ceaușescu era prezentat ca un mare prieten al poporului chinez.
Foarte mult mi-au plăcut și filmele românești, care au fost foarte populare la mine în țară.
Așadar, eu îmi imaginam că România e o țară foarte frumoasă, însă când am ajuns aici am fost surprins să văd că multe – orașele, străzile – arată așa, ca fiind foarte vechi. Însă în același timp am fost impresionat de faptul că oamenii sunt foarte calzi”.
Cabinetul medical al doctorului Li Luoxi poartă un nume care, la prima vedere, sună straniu, dar care de fapt este foarte frumos: „Foc de vară”. Asta pentru că, printre altele, folosește terapiile termice pentru a trata bolnavii.
„Am acum 43 de ani și mai tot timpul mi-l ocup cu medicina tradițională chinezească. Am absolvit Facultatea de medicină în China și apoi am lucrat la spital în orașul Xian. De-a lungul timpului m-am specializat în medicina tradițională chineză, cu cei mai buni terapeuți, de la care am învățat secretele acupuncturii, fitoterapiei și a altor terapii pe bază de foc. După ce mi-am deschis un cabinet în România aveam îndeosebi pacienți chinezi, însă treptat au început să vină la tratament din ce în ce mai mulți români. Cei care s-au vindecat la mine m-au recomandat altor oameni și așa, încet-încet, am ajuns să am tot mai mulți pacienți. Trebuie să recunosc că românii
sunt foarte interesați de tot ceea ce ține de China: de masaj, de presopunctură, de feng-shui, de multe alte lucruri ce țin de cultura chinezească. E și firesc așa ceva, pentru că țările noastre au fost mult timp prietene, tot timpul am fost foarte aproape. Încă de pe timpul lui Ceaușescu au fost numeroase tipuri de afecțiuni, de la dureri de cap, la sinuzită cronică, hepatită, noduli de sân la femei, reumatism, probleme ale coloanei etc. Din păcate constat că mulți, foarte mulți români au probleme de sănătate, fie că sunt tineri sau mai în vârstă. Eu cred că principala cauză a acestei situații este alimentația. Se mănâncă prea mult sau prea prost, carne cel mai adesea. Peste tot se vorbește numai despre grătar și iar grătar. Dar nici carnea nu mai e așa de naturală. Diferențele dintre produsele tradiționale și cele din comerț au devenit tot mai mari. Cele din magazine nu mai au gust, sunt cu prea multe chimicale. În plus, oamenii nu mai sunt atenți sau nu mai au timp să mănânce cu atenție. Dimineața sunt cu burta goală, la prânz mănâncă ceva fast-food, iar seara mănâncă prea mult. Nu e de mirare că mulți au probleme din cap până în picioare“.
Românii sunt persoane primitoare și calde. Acesta e deja un stereotip pozitiv, folosit adesea de străinii care trăiesc în țara noastră. Și dr. Li afirmă același lucru, însă mai știe că românii nu acordă suficientă atenție propriei sănătăți.
„La cabinetul meu tratez numeroase tipuri de afecțiuni, de la dureri de cap, la sinuzită cronică, hepatită, noduli de sân la femei, reumatism, probleme ale coloanei etc. Din păcate constat că mulți, foarte mulți români au probleme de sănătate, fie că sunt tineri sau mai în vârstă. Eu cred că principala cauză a acestei situații este alimentația. Se mănâncă prea mult sau prea prost, carne cel mai adesea. Peste tot se vorbește numai despre grătar și iar grătar. Dar nici carnea nu mai e așa de naturală. Diferențele dintre produsele tradiționale și cele din comerț au devenit tot mai mari. Cele din magazine nu mai au gust, sunt cu prea multe chimicale. În plus, oamenii nu mai sunt atenți sau nu mai au timp să mănânce cu atenție. Dimineața sunt cu burta goală, la prânz mănâncă ceva fast-food, iar seara mănâncă prea mult. Nu e de mirare că mulți au probleme din cap până în picioare“.
Cât de ușoară a fost integrarea doctorului Li în România? Nici prea grea, dar nici ușoară….
„Am învățat repede limba, cultura română. A trebuit să încep să înțeleg cât mai bine și oamenii. Nu am avut totuși probleme deosebite. Au mai fost cazuri când, poate, unii oameni nu m-au înțeles așa de bine. Cel mai adesea, ei se uitau la mine ca la un străin. Chiar și când veneau la cabinet să îi tratez tot ca pe un străin mă tratau, cu reticență. Mulți doreau, spre exemplu, să îi tratez cât mai repede și să se vindece astfel în doar câteva zile. Ori asta nu se poate. Acum am destul de mulți prieteni români. De fapt, petrec acum mai mult timp cu românii, chiar dacă majoritatea îmi sunt pacienți. Ei sunt oameni foarte corecți, prietenoși, calzi“.xxxxx
La întrebarea dacă a avut problem cu autoritățile, dr. Li a avut prima ezitare. A stat parcă puțin să se gândească ce răspuns să ofere.
„Acum eu nu mai am niciun fel de probleme. De fapt, acum este mult mai ușor pentru un străin, atât în ceea ce privește problemele cu pașaportul sau cu permisul de ședere. De prin 2003-2004 a
început să fie mai ușor. Înainte de această perioadă trebuia însă să aștepți destul de mult pentru reînnoirea permisului, spre exemplu, care era oricum valabil pentru o scurtă perioadă de timp. Oricum, dacă ești corect nu ai deloc probleme. Uneori, pentru mine ca om de afaceri este mai greu. Legea românească spune că străinii care fac afaceri aici trebuie să aibă profit. Altfel nu au voie să stea aici. Eu nu comentez, asta e legea, înțeleg că străinul care vine în România trebuie să aibă o afacere profitabilă, altfel nu ar avea motiv să stea. În plus, cred că statul se teme că dacă o firmă e pe pierdere, patronul nu plătește taxele, impozitele. Înțeleg asta, dar nu e mereu ușor”.
xxxxxxx
Natura și oamenii sunt deosebite în România. Deși aceștia din urmă sunt uneori mai greu de acceptat în ceea ce privește atitudinea față de muncă și corectitudinea.
„Ce îmi place cel mai mult în România? Păi pe aici sunt multe lucruri foarte frumoase. Îmi place mult natura, din punct de vedere geographic România e o țară diversă, cu mare, munte, cu multe locuri naturale. Pe de altă parte, oamenii sunt în general foarte buni. Sunt însă unele lucruri pe care nu le înțeleg. Pe aici oamenii fac unele lucruri foarte încet. Sunt unele lucruri care în China se termină în două zile, aici însă durează o lună. Aici oamenii sunt, poate, un pic mai leneși. Sau poate e vorba și de neseriozitate. Chinezii sunt mai harnici. Asta și pentru că la noi e o tensiune de viață foarte mare, sunt prea mulți oameni și de aici o presiune continuă. Noi gândim altfel: cum suntem foarte mulți, dacă nu lucrezi nu ai ce să mănânci mâine. În plus, în ultima sută de ani noi am fost foarte săraci și oamenilor le e frică, dacă nu lucrează riscă să piardă totul. Foamea te împinge de la spate. Oamenii de la noi așa gândesc. E drept că și în China au început să apară copii, pe la 14-15 ani care nu știu ce înseamnă greul. Nu fac nimic, dacă e să îi împingă cineva de la spate, bine, dacă nu… Poate că de aici pornesc principalele diferențe dintre români și chinezi“.
Viitorul?
„Cum îmi văd viitorul în următorii ani? Nu știu prea bine. Acum, pentru mine, cel mai bine e aici. În România lucrez, aici m-am obișnuit. Totuși nu știu care îmi va fi viitorul…“ cât mai repede și să se vindece astfel în doar câteva zile. Ori asta nu se poate. Acum am destul de mulți prieteni români. De fapt, petrec acum mai mult timp cu românii, chiar dacă majoritatea îmi sunt pacienți. Ei sunt oameni foarte corecți, prietenoși, calzi“.