Amadou NIANG, Expert în migraţie, Asociaţia Cultura Păcii Bucureşti
Născut la Urba, Turcia, dl. Şukru a imigrat in România la 23 de ani în scop de muncă, imediat după ce și-a terminat serviciul lui militar. Bucătar de meserie, el a trecut în 15 ani de şedere în România de la angajat în postura de patron, deţinând astfel în prezent un restaurant în Bucureşti şi cinci alte restaurante şi un laborator de baclava în provincie. La restaurantul Emi, am întâlnit un anumit dl. Karaaslan Şukru plin de viață și care se simte ca acasă. Un om fericit și împlinit. Căsătorit de 14 ani cu o româncă cu care are un copil de 5 ani, acest tânăr cuplu mai aşteptă încă unul în ianuarie viitor.
În ce an aţi venit în România?
În luna a-8-a 1995. Când am sosit în România, am stat la Constanța vreo doi ani. Apoi am plecat în Germania. După un an de şedere acolo, am constatat că, din punct de vedere profesional, România era mai viabilă, mai interesantă decât Germania, aşa ca am venit înapoi. Mie îmi place în România.
Cum vi s-a părut România când aţi sosit pentru prima data?
Când am venit eram uimit pentru că era diferenţă foarte mare între România ţara mea. Aici era sărăcie. Oamenii erau diferiţi, recent scăpaţi de comunism. Oamenii aveau altă gândire, altă privire către străini. Acuma s-au schimbat. Acum românii sunt europeni, mai drăguţi. Atunci erau altfel. Bine că s-a dus generaţia veche. Generaţia nouă e foarte bună.
După 2000 s-a schimbat totul. Acuma e frumos. Mie îmi place foarte mult ţara. Acum putem să găsim orice în România. Absolut orice. Înainte nu era cazul. De exemplu nu se găseau fructe şi produse alimentare. Niciodată nu găseam orice şi oriunde ca acum.
Ca turc, cum vă priveşte poporul sau populaţia? Cum vă simţiţi sau cum v-aţi simţit la început?
La început, cum am zis , privirile românilor erau diferite, nu ne cunoşteau, nu cunoşteau străinii. Acum e clar, ne cunoaştem unul pe altul.
De 20 ani de când a fost revoluţia, românii locuiesc cu străinii. Cu arabii, cu chinezii, cu turcii, cu europenii, și de aia s-au obişnuit. Eu cu populaţia niciodată nu am avut probleme, ca să mă jignească că eu sunt străin sau să se îndepărteze pentru că sunt străin, niciodată. Eu mă înţeleg foarte bine cu românii. Eu personal mă înţeleg foarte bine cu românii, nu ştiu de ce, dar mă înţeleg.
Cum v-aţi descurcat cu toate astea? V-a fost dificil la început din punct de vedere profesional?
Dificil nu mi-a fost niciodată în România. Era uşor pentru mine.
Uneori dacă nu îţi place locul unde eşti, pentru tine e greu. Toate lucrurile sunt grele sau ţi se par grele.
Mie mi-a plăcut România şi pentru mine a fost uşor. Dacă nu era uşor nu puteam să deschid restaurante la Timişoara, Reşiţa, Ploieşti, Buzău, Constanța şi la Bucureşti.
Am mers peste tot. Sunt mulţumit de România.
Cu limba a fost mai greu. Nu ştiu prea bine dar mă descurc măcar. De 15 ani.
Sunteţi modest. Se simte că vorbiţi foarte frumos şi foarte bine limba română. Puteţi să îmi explicaţi în ce perioadă v-a fost dificil, și ce aţi întâmpinat ca probleme şi cum aţi reuşit să le rezolvaţi?
În 1996 m-am căsătorit dar doar la moschee. N-aveam un permis de şedere temporar de reîntregirea familiei. Făceam naveta între România şi Turcia la fiecare două luni. Era foarte greu. La fiecare două luni aveam probleme. Mă întrebam oare ce se va întâmpla? Oare mă vor primi înapoi sau nu?
În 99 am obţin permis de şedere pe afacere. Dar atunci era valabil doar 3 sau 6 luni. Deci nu puteţi face nimic până la urmă. Nu ştiu daca ai prins înainte de 2000. Era greu de tot să prelungim permisul nostru de şedere.
Acum, mulţumesc lui Dumnezeu, am scăpat de acest calvar. Mai mult, am obţinut permis de şedere permanentă. Am dreptul la cetăţenie. Curând o să depun actele pentru cetăţenie.
Și aşa am făcut și s-a întrerupt atunci.
În 99 am obţinut pentru prima dată permis de şedere temporar. Astfel, în 2004 aveam drept să depun acte pentru cetăţenie. Dar fiind că trebuia să plec din 3 în 3 luni sau din 6 în 6 luni în Turcia ca să îmi pot prelungi permisul meu de şedere, mi s-a întâmplat să aştept 42 de zile acasă pentru a-mi elibera de către consulatul României din Istambul o viză. Legea spune că dacă ai întrerupere de şedere de mai mult de o lună, trebuie să reiei totul de la capăt că dacă ai intrat pe teritoriul României pentru prima dată. Aşa că am mai aşteptat încă 5 ani ca să am dreptul de a depune o cerere de acordare a cetăţeniei române. Aşa ca sunt în România de 15 ani fără cetăţenie.
Cum aţi ajuns de la angajat la patron?
Eu am meseria de bucătar şi atunci era un restaurant în centrul Bucureştiului şi m-a adus patronul de acolo şi am muncit. După aceea am văzut că pot să fac şi eu ceva aici. Şi am început să deschid eu restaurante. Am deschis până acuma şase restaurante.
În 96 am deschis. Şi am prăvălia asta pe care o vezi pe Şoseaua Iancului. Se cheamă Emi. Este între restaurant şi fast food. Nu ştiu cum se zice la asta. Nu am găsit niciodată un nume potrivit.
În Turcia se spune „Locanda”. Locanda e în genul asta. Dar aici nu există cuvântul care să fie egal cu locanda. Ori e restaurant ori e fast food. La mine nu e nici restaurant nici fast food. Aici noi vindem mâncare gătită, salate, deserturi şi carne de vită şi carne de pui.
Soţia dumneavoastră e româncă?
Da, e româncă din Botoşani.
Este musulmană?
Da, a trecut la islam. Ea a vrut.
Și cum vă descurcaţi cu copilul care este educat între două culturi ?
Eu am un copil dificil. E bolnav. E autist. Pentru că e autist, nu pot să-l trimit la orice şcoală şi nici nu pot să-l las singur pentru că are 6 ani acum.
Acum face terapie acasă, 3 ore zilnic şi merge spre bine. Însă un autist e un autist. Se zice îşi revine maxim până la 80%. La 100 % încă nu s-a văzut.
Împotriva acestei boli ne luptăm. În luna ianuarie, cu soţia mea, mai aşteptăm un copil.
Felicitări
Mersi, mersi.
Restul, muncesc toată ziua aici la restaurant, Am un asociat cu care am deschis aici (Bucureşti) de trei ani de zile. Nu mă plâng. Mulţumesc lui Dumnezeu. De o lună şi jumătate, cu un prieten, am început o emisiune la OTV, o televiziune din ţară.
Puteţi să ne spuneţi cum se cheamă această emisiune?
Fotoliul roşu se cheamă şi emisiunea se desfăşoară în fiecare duminică între orele 9:40 şi 10:10. Ea durează o jumătate de oră. În cadrul acestei emisiuni, prezint reţete de mâncăruri turceşti în limba română pentru români. Pentru că turcii şi arabii ştiu aceste reţete fiindcă avem culturi apropiate. Deocamdată împart timpul meu între televiziune, serviciu şi familie.
Deci sunteţi mulţumit în România.
Da, chiar foarte mulţumit.
Ce vă place cel mai mult in România ?
Cel mai mult îmi place că afacerile merg bine. Altfel în România e frumos din punct de vedere geografic. M-am plimbat peste tot: Constanţa , Iaşi, Satu Mare, Banat, Maramureş, Moldova, Transilvania, Muntenia, Dobrogea, etc. Numai zona Oltului nu am văzut-o. Am stat mult in Constanţa, în Timişoara şi Bucureşti.
Apreciez că sunt multe de văzut in România dar oameni nu au grijă de frumuseţile acestei ţări.
Cu soţia, acasă, ce mâncaţi?
La mâncare nu ne înţelegem deloc. Ea mănâncă cum ştie. Eu sunt ca un om din orient. Mănânc mâncare de acolo dar nu prea fac diferenţa, oricum.
De când eram mic mama era mulţumită că orice îmi punea în faţă, eu mâncam, nu comentam. Fraţii mei nu erau aşa.
Erau mai mofturoşi, cum se spune.
Da. Exact. Eu nu eram aşa. Si aici eu fac la fel.
Dar în general, eu pentru că sunt cu restaurantele, mănânc la restaurant. Că nu prea stau pe acasă. Şi nevasta acasă face mâncare cum ştie. Ea mănâncă şi din bucătăria turcească, că s-a obişnuit un pic.
Și ce îi place mai mult copilului?
În general copilul mănâncă, de exemplu, dimineaţa, cereale cu lapte. Mai mănâncă şi ciorbă.
Ce vă nemulţumeşte în România într-un fel?
În România, înainte ziceam că la început nu găseam nimic.
Acum găsim de toate dar sunt multe lucruri scumpe. Chiar că sunt foarte scumpe. Mă întreb ce se poate face într-o lună cu 600 RON, adică salariu minim pe economie. Pentru că banii ăia nu ajung. Mă şi nemulţumeşte starea străzilor din România. Mi-au distrus maşina într-un an.
Eu aştept ca autorităţile române să lucreze la infrastructură. Şi imaginea trebuie lucrată. Oamenii sunt buni. Mă simt ca la mine acasă.