Director
Institutul Intercultural Timişoara
Odată cu numărul cinci se încheie un prim ciclu în existenţa revistei noastre. În aceste numere s-a reuşit structurarea şi menţinerea unei linii editoriale pe care o considerăm potrivită pentru scopul revistei de a reflecta diferite faţete ale fenomenului migraţiei în România. Revista se adresează în primul rând cetăţenilor străini rezidenţi în România, care găsesc în paginile ei exemple de integrare reuşită, încurajări spre implicare în activităţi civice, sociale sau culturale, dar şi informaţii utile şi analize ale unor probleme cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi. Un alt public vizat este însă şi cel format din membrii organizaţiilor neguvernamentale şi din funcţionari publici. Sunt încă puţine organizaţii şi instituţii publice care au desfăşurat activităţi care să vizeze sau să includă membrii noilor comunităţi culturale constituite în urma migraţiei şi organizaţiile acestora.
Conţinutul revistei poate fi perceput de asemenea ca un spaţiu de comunicare, în care îşi prezintă opiniile şi ativităţile, persoane, organizaţii şi comunităţi.
Am avut în aceste cinci numere ale revistei o reflectare echilibrată a unei părţi importante a diversităţii rezidenţilor străini în România. Interviuri şi mărturii care au ilustrat modul în care se pot integra cu succes în societatea românească imigranţi proveniţi din zone geografice foarte diferite: Africa, America Latină, Orientul Mijlociu, Asia, dar şi tări mai apropiate de România, cum sunt Turcia sau Rusia. A fost de asemenea reflectată viaţa în România a tinerilor proveniţi din Republica Moldova. Cei intervievaţi au fost imigranţi instalaţi în diferite oraşe şi cu ocupaţii foarte diferite, de la oameni de afaceri, la artişti, de la angajaţi la studenţi, de la medici la jurnalişti, sau la lideri ai comunităţilor religioase. Cu toate acestea, nu toate comunităţile de imigranţi au fost în acest moment suficient prezentate. De exemplu, nu am avut până acum nici un interviu cu un cetăţean chinez, sau cu un cetăţean iranian rezidenţi în România şi va trebui să compensăm în numerele următoare.
Unele articole s-au focalizat pe relaţia străinilor cu localnicii iar altele au analizat diferite tipuri de probleme care limitează posibilităţile de integrare, sau, dimpotrivă, propuneri care să faciliteze integrarea.
Am inclus de asemenea în paginile revistei şi rezultatele unor studii care au analizat fenomenul migraţiei, în România, sau la nivel european, analize ale unor teme aflate pe agenda europeană în legătură cu gestionarea migraţiei, precum şi exemple de bună practică din ţări care au atât un număr mai mare de migranţi, cât şi experienţe mai îndelungate decât România, atât la nivelul instituţiilor publice, cât şi al societăţii civile.
Sperăm să ne regăsim cititorii din primăvara anului 2010 cu un nou format al revistei „Migrant în România” şi cu un comitet de redacţie restructurat. Vom păstra însă cu siguranţă aceeaşi deschidere faţă de propuneri venite din partea cititorilor cu privire la teme de analiză, interviuri, mărturii şi informaţii pe care să le includem în numerel următoare.