Ce este UNHCR?
UNHCR înseamnă Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi sau Agenţia ONU pentru Refugiaţi. Agenţia a fost creată de Adunarea Generală ONU în 1950, dar şi-a inceput activitatea la 1 ianuarie 1951. Statele care încă işi reveneau în urma problemelor rămase de pe urma celui de-al doilea război mondial doreau să se asigure că beneficiază de o organizaţie puternică şi eficientă care să se preocupe de – sau să „protejeze” – refugiaţii în ţările în care aceştia au solicitat azil. De asemenea, UNHCR a fost însărcinat cu asistarea guvernelor în vederea descoperirii unei „soluţii durabile” pentru refugiaţi. Mandatul iniţial al UNHCR a fost limitat la un program de trei ani pentru sprijinirea refugiaţilor celui de-al doilea război mondial. Cu toate acestea, problema deplasării forţate a persoanelor nu numai că nu a dispărut, ci a devenit un fenomen mondial persistent. În decembrie 2003, Adunarea Generală ONU a renunţat la prevederea privind reînnoirea mandatului UNHCR la fiecare câţiva ani. Statutul UNHCR a fost redactat aproape simultan cu Convenţia din 1951 privind Statutul Refugiaţilor şi ca rezultat, instrumentul juridic internaţional cheie şi organizaţia care a fost desemnată să îl monitorizeze, sunt foarte bine sincronizate. Articolul 35 din Convenţia din 1951 descrie în mod explicit această relaţie şi solicită statelor să coopereze cu UNHCR în domenii legate de implementarea Convenţiei şi a altor legi, regulamente sau decrete pe care statele le-ar putea redacta şi care ar putea avea influenţă asupra refugiaţilor.
În multe țări de origine femeile îşi folosesc îndemânarea pentru a crea obiecte tradiţionale
Cât de mare e UNHCR şi cum funcţionează?
În prezent, UNHCR este una dintre principalele agenţii umanitare la nivel mondial, cu un număr de 6.800 angajaţi desfăşurându-şi activitatea în 118 state. Pe parcursul a şaizeci de ani de activitate, agenţia a oferit asistenţă unui număr de peste 50 milioane de persoane, obţinând de două ori Premiul Nobel pentru Pace în anii 1954 şi 1981. Antonio Guterres, cel care a devenit al zecelea Înalt Comisar în iunie 2005, reales în 2010 pentru un nou mandat de cinci ani, raportează verbal Consiliului Economic şi Social al ONU cu privire la coordonarea activităţii Agenţiei şi înaintează anual Adunării Generale a ONU rapoarte scrise, cu privire la întreaga activitate UNHCR.
Cum a evoluat rolul UNHCR?
În ceea ce priveşte refugiaţii, UNHCR este implicat împreună cu alte state într-un efort constant de explicare, clarificare şi dezvoltare a sistemului existent de drept internaţional care a apărut în urma Convenţiei din 1951 privind statutul refugiaţilor. În ultimii ani, au fost lansate o serie de iniţiative care urmăresc atât întărirea Convenţiei, cat şi identificarea de soluţii durabile pentru persoanele dezrădăcinate la nivel mondial. În decursul anilor, UNHCR şi-a asumat responsabilitatea pentru un număr de alte grupuri, similare refugiaţilor din anumite puncte de vedere, dar care nu au fost explicit incluse în mandatul său, la momentul înfiinţării – spre exemplu, devenind Agenţia ONU responsabilă pentru monitorizarea situaţiei apatrizilor (în 1974). Mai recent, UNHCR a devenit un actor major în noua „abordare de tip cluster” a ONU, menită să îmbunătăţească acordarea de protecţie şi asistenţă persoanelor deplasate intern care – spre deosebire de refugiaţi – nu au beneficiat nicicând de asistenţa unei agenţii, dedicate în întregime dedicate lor. În ultimele decenii, UNHCR a fost implicat într-o anumită măsură în asistenţa persoanelor deplasate intern, dar mai mult de tip ad-hoc. În present UNHCR joacă un rol mai pronunţat în ţările în care există fenomenul deplasării persoanelor – datorat fie implicării substanţiale în asistarea refugiaţilor întorşi acasă, fie implicării crecânde în asistenţa persoanelor deplasate intern. Ocazional, datorită expertizei sale, UNHCR i-a fost recunoscut şi acordat un rol mai cuprinzător. De exemplu, în anii 1990, UNHCR a organizat cea mai mare operaţiune la nivel mondial, de evacuare aeriană, ca parte a operaţiunilor sale de asistenţă a populaţiilor sub asediu, cât şi a celor deplasate, în Bosnia şi Herţegovina. Mai recent – deşi nu se implică în mod obişnuit în asistenţă umanitară în caz de dezastre naturale – UNHCR a lansat operaţiuni majore după tsunami-ul din Asia din 2004, cutremurul din Pakistan din 2005 şi, cel mai recent, din Haiti.
Cum sunt protejaţi refugiaţii?
În mod normal, guvernele garantează drepturile fundamentale şi securitatea fizică a propriilor cetăţeni. Atunci când civilii devin refugiaţi, această plasă de siguranţă dispare. În absenţa dobandirii unui statut legal în ţările de azil, aceste persoane ar fi extrem de vulnerabile în faţa exploatării şi a altor forme de abuz, cât şi a detenţiei sau a deportării. Guvernele au responsabilitatea primară pentru protejarea refugiaţilor aflaţi pe teritoriul lor, deseori acest lucru desfăşurându-se în colaborare cu organizaţiile neguvernamentale locale. Cu toate acestea, în multe state, personalul UNHCR lucrează împreună cu ONG-urile şi alţi parteneri într-o varietate de locaţii, de la oraşe mari, la tabere izolate şi zone de frontieră, încercând să promoveze sau să acorde protecţie fizică şi juridică, precum şi să minimizeze ameninţarea cu violenţa – inclusiv a abuzurilor sexuale – la care sunt supuşi refugiaţii chiar şi în ţările de azil. Mandatul Agenţiei ONU pentru Refugiaţi include, de asemenea, identificarea de soluţii pentru situaţia refugiaţilor. Există trei opţiuni principale: Repatrierea voluntară este soluţia pe termen lung preferată de cei mai mulţi dintre refugiaţi. Majoritatea refugiaţilor doresc să se întoarcă acasă îndată ce situaţia permite acest lucru (în general, la finalul unui conflict) şi a fost atins un anumit grad de stabilitate. UNHCR încurajează repatrierea voluntară, ca fiind soluţia cea mai bună pentru persoanele refugiate, cu condiţia ca repatrierea să se facă în condiţii de siguranţă şi reintegrarea să reprezinte o opţiune viabilă. Integrarea locală şi relocarea: Numeroşi refugiaţi nu se pot întoarce acasă sau nu doresc acest lucru, deoarece ar fi in continuare expuşi persecuţiei. În astfel de cazuri, UNHCR îi sprijină în căutarea unui alt cămin, fie în ţara de azil în care locuiesc (desi într-o lume din ce în ce mai aglomerată, puţine state sunt pregătite să ofere această opţiune) fie în state terţe în care se pot instala permanent. Doar un număr restrâns de state iau parte la programele UNHCR de relocare şi acceptă cote anuale de refugiaţi.
Reprezentanţa UNHCR în România
UNHCR este prezent în România începând cu septembrie 1989, când Pascale Moreau a fost detaşat ca Reprezentant la invitaţia guvernului român. Pe 7 ianuarie 1991, România a aderat la Convenţia de la Geneva din 1951 privind Statutul Refugiaţilor şi la Protocolul adiţional al acesteia din 1967, iar în 1992 s-a deschis Reprezentanţa UNHCR în România. De-a lungul anilor, UNHCR a oferit asistenţă tehnică Guvernului român pentru îmbunătăţirea sistemului de azil şi a condiţiilor de primire şi cazare şi pentru implementarea unor programe coerente de integrare pentru cei cărora li se acordă o formă de protecţie (statutul de refugiat sau protecţie subsidiară).
Partenerii UNHCR
UNHCR colaborează cu instituţiile guvernamentale relevante, precum Oficiul Român pentru Imigrări (ORI) şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerul Afacerilor Externe şi alte organe guvernamentale (Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului etc.). De asemenea, UNHCR are parteneriate şi cu unităţi de învăţământ superior în vederea promovării Dreptului Refugiatului. Pentru îndeplinirea mandatului său în România, UNHCR colaborează şi cu ONG-uri care acordă asistenţă persoanelor de interes. Astfel, în 2010, UNHCR lucrează cu 5 parteneri de implementare: Salvaţi Copiii, ARCA – Forumul Român pentru Refugiaţi şi Migranţi, Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi (CNRR), Serviciul Iezuit pentru Refugiaţi (JRS) şi Generaţie Tânără.
Activităţi UNHCR în România
Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă (CTU) – Pe data de 8 mai 2008, în urma unor negocieri intense, Guvernul României, UNHCR şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), au semnat un Acord Tri-Partit, pentru înfiinţarea unui Centru de Tranzit în Regim de Urgenţă (CTU) în Timişoara. Acţiunile de evacuare a persoanelor aflate în nevoie urgentă de protecţie internaţională ce fac obiectul acordului, se desfăşoară în baza Legii nr. 291/2008 pentru ratificarea Acordului. Conform Acordului, sintagma „persoană aflată în nevoie urgentă de protecţie internaţională” se referă la refugiaţii recunoscuţi în baza Convenţiei din anul 1951 şi a Protocolului său adiţional din anul 1967, privind statutul refugiaţilor şi la alte persoane aflate sub mandate UNHCR, care se află în nevoie de evacuare urgentă din prima ţară de azil şi care urmează să fie admişi temporar pe teritoriul României, în vederea relocării lor ulterioare în ţări terţe. Astfel, CTU poate caza un număr maxim de 200 de persoane a căror perioadă maximă de şedere pe teritoriul României este de 6 luni. În acest timp, UNHCR face demersurile necesare pentru relocarea acestora. Până în momentul de faţă, un număr de peste 600 de refugiaţi au fost cazaţi în CTU şi alţi 500 au fost relocaţi în ţări precum SUA, Canada, Marea Britanie şi Suedia. Relocare – Una dintre cele trei soluţii durabile preferate de UNHCR, relocarea presupune găzduirea refugiaţilor aflaţi în prima ţară de azil de către un stat terţ. În anul 2008, România a devenit ea însăşi ţară de relocare, printr-o Hotărâre de Guvern ce stipulează primirea unui grup de 40 de refugiaţi anual. În iunie 2010, România a relocat primul asemenea grup de refugiaţi myanmarezi din ţara de azil Malaezia, la Centrul Regional pentru Proceduri de Azil Galaţi. Îmbunătăţirea sistemelor de azil în UE – România este una dintre cele 10 State Membre ale Uniunii Europene (Bulgaria, Cipru, Grecia, Ungaria, Italia, Polonia, Portugalia, Slovacia şi Slovenia) în care UNHCR implementează un proiect de îmbunătăţire a sistemului de azil din UE, co-finanţat de către Comisia Europeană. Acesta implică asistenţa autorităţilor din domeniul azilului din Austria, Germania şi Marea Britanie, obiectivul fiind unul de a îmbunătăţi calitatea procedurii de azil, prin dezvoltarea instituţiei de azil şi a expertizei acesteia şi prin crearea şi consolidarea unui departament de asigurarea calităţii acestei proceduri. Apatridia – În urma demersurilor UNHCR România, în decembrie 2005, Parlamentul român a aprobat aderarea României la Convenţia privind Reducerea Cazurilor de Apatridie din 1961 şi la Convenţia privind Statutul Apatrizilor din 1954, formulând reţineri în ceea ce priveşte Articolele 23, 27 şi 31. Aceste articole fac referire la acordarea asistenţei publice doar acelor apatrizi cu statut de refugiat în România; eliberarea documentelor de identitate doar acelor apatrizi care stau în mod legal pe teritoriul României; şi expulzarea apatrizilor aflaţi legal pe teritoriul României în concordanţă cu legislaţia în vigoare, dacă aceştia au săvârşit o infracţiune. România apare pe lista oficială a statelor semnatare ale celor două Convenţii în data de 27 ianuarie 2006. UNHCR a monitorizat implementarea Convenţiilor mai sus menţionate şi a cerut stabilirea unei proceduri pentru identificarea apatrizilor, în vederea determinării statutului acestora sub prevederile Convenţiei de la Geneva din 1954.